x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua - Cu gandul la Middlesbrough

Steaua - Cu gandul la Middlesbrough

de Dragos Stoica    |    Sebastian Neamtu    |    12 Apr 2006   •   00:00
Steaua - Cu gandul la Middlesbrough

Cosmin Olaroiu va asista sambata pe viu la meciul viitorilor adversari din Cupa UEFA contra lui Portsmouth. Radoi si Nesu vor fi apti la meciul tur, in timp ce Iacob ar putea reprezenta surpriza mansei secunde.

Cu o zi inaintea partidei din Divizia A, cu Poli Iasi, Cosmin Olaroiu a parut mai preocupat de semifinala cu Middlesbrough.

PROGRAM. "Este bine ca vom beneficia de o pauza ceva mai mare inainte de meciul cu Middlesbrough. Interesul fotbalului romanesc in acest moment este Steaua! Nimeni nu se astepta sa ajungem atat de departe in Cupa UEFA, de aceea programul a fost atat de incarcat. In 32 de zile am sustinut zece meciuri. Pe viitor trebuie sa gandim o strategie pentru a evita acest ritm infernal", a declarat Oli. Daca la partida de azi, cu Poli Iasi, Radoi si Nesu nu se vor afla pe gazon, cei doi vor fi refacuti in totalitate la meciul tur contra britanicilor. Conform lui Olaroiu, o veste buna ar putea fi si revenirea atacantului Victoras Iacob, dar numai la meciul retur: "Depinde numai de organismul lui".

INDIFERENT. Legat de meciul de azi cu Poli Iasi, tehnicianul "ros-albastrilor" a afirmat: "Ma astept sa avem un meci extrem de greu. Poli este o echipa bine organizata. Important este sa castigam acest joc si sa ramanem astfel in lupta pentru titlu. Jocul rezultatelor ne intereseaza mai putin, noi trebuie sa invingem mereu. Asa ca nu ma preocupa nici rezultatul partidei dintre Rapid si Dinamo. In ceea ce priveste egalul cu Dinamo pot spune ca acest rezultat ne avantajeaza intr-o oarecare masura, dar, daca ne uitam pe programul nostru comparativ cu al lor, nu cred ca mai este un mare avantaj".

MCCLAREN, LA ANGLIA
Antrenorul lui Middlesbrough, Steve McClaren, este dorit de Federatia Engleza de Fotbal in postul de selectioner al nationalei Angliei. Tehnicianul s-a intalnit luni cu presedintele executiv FA, Brian Barwick, pentru a doua oara, pentru a negocia preluarea selectionatei dupa Cupa Mondiala din Germania. In alta ordine de idei, la partida de la Bucuresti dintre Steaua si Middlesbrough vor asista aproximativ 4.000 de suporteri englezi, care vor plati pentru un bilet suma de 21 de lire sterline. Clubul britanic organizeaza excursii pentru suporteri contra unei sume totale de 380 de lire sterline, in care sunt incluse zborul dus-intors cu avionul, cazare la hotel de patru stele si biletul de intrare la meci.

POPA, NEDUMERIT
Tehnicianul lui Poli Iasi, Ionut Popa, a afirmat ieri ca modificarile facute asupra calendarului competitional, prin care acesta se prelungeste pana la 7 iunie, sunt binevenite. "Noi aveam un ciclu saptamanal care a fost dat peste cap de ritmul sambata-miercuri-sambata", a spus Popa, adaugand ca exista riscul aparitiei accidentarilor. Insa, antrenorul a spus ca nu intelege rostul turneului pe care echipa nationala il va efectua in SUA: "Se castiga atat de multi bani? Daca aceasta editie se va termina la 7 iunie si cea viitoare va incepe la 27 iulie, atunci cate zile libere vor avea jucatorii?". Neculai Ciulul, "vicele" Iasiului, a spus ca va paria pe victoria echipei sale in meciul de azi cu Steaua.

×
Subiecte în articol: sport meciul