x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport STEAUA - DINAMO 1-0 / Steaua a trecut de primul hop

STEAUA - DINAMO 1-0 / Steaua a trecut de primul hop

11 Apr 2005   •   00:00

Profitand si de egalul Rapidului in Cotroceni, Steaua a invins Dinamo si pare sa se detaseze in postura de castigatoare a actualei editii de campionat, aflandu-se acum la patru puncte in fata "cainilor rosii".



  • de FLORIN GONGU, MIHAI IGIROSANU

  • FERICIRE. Nicolae Dica (stanga) exulta dupa inscrierea unicului gol sub privirile consternate ale jucatorilor antrenati de Ioan Andone
    Asteptat cu sufletul la gura de suporterii ambelor formatii, cel mai mare derby al fotbalului romanesc a consfintit aseara dominatia Stelei asupra campionatului intern. Dupa performantele excelente din Cupa UEFA, "militarii" se indreapta constant catre cucerirea unui nou titlu de campioni.

    LUPTA. Dincolo de pretentiile unei intalniri cu asemenea traditie, nici una dintre cele doua echipe nu a excelat pe gazonul din Ghencea. Intrata ceva mai motivata, Steaua s-a vazut in avantaj dupa numai zece minute, cand Dica a reluat imparabil, cu capul, o centrare venita de la Florentin Dumitru, din lovitura libera. Dinamo a incercat sa reactioneze, dar eforturile lui Claudiu Niculescu s-au pierdut in marcajul excelent facut de Radoi.

    RATARI. Asezata mai bine pe teren, Steaua a avut sansa desprinderii la doua goluri prin acelasi Dica, care insa a intarziat nepermis sutul. Totusi, Dinamo putea scoate un punct, dar Zicu, cu capul, si acelasi Niculescu, din lovitura libera, nu au nimerit spatiul portii gazdelor.

    ACUZATII. Dupa finalul meciului, cel mai suparat oficial din cadrul gruparii din Soseaua Stefan cel Mare a fost vicepresedintele Gigi Netoiu, care l-a atacat dur pe antrenorul Ioan Andone: "Este singurul vinovat pentru acest rezultat! A facut improvizatii si experimente la un asemenea meci, lucru care este inadmisibil". In replica, tehnicianul dinamovist a spus sec: "Imi asum responsabilitatea. Eu fac echipa, asa ca-mi asum si rezultatele". In ceea ce-l priveste pe antrenorul Walter Zenga, italianul s-a aratat foarte multumit de prestatia elevilor sai, precum si de rezultat. "Am castigat si datorita publicului", a spus antrenorul.

    DIZGRATIE
    Inainte de inceperea partidei, suporterii "cainilor rosii" le-au cerut jucatorilor sa vina in fata sectorului pe care acestia il ocupau, pentru a striga impreuna "Dinamo, vino incoa, sa-i dam m..e lui Steaua". Singurul fotbalist din lotul "alb-rosiilor" care n-a onorat "invitatia" a fost Bogdan Stelea, portarul atragandu-si astfel huiduielile celor 2.500 de dinamovisti, fiind insa aplaudat la scena deschisa de restul stadionului. Desi si-a inceput cariera in "Groapa", Stelea a evoluat in trecut in doua randuri sub culorile formatiei din Ghencea.

    DIVIZIA A - CLASAMENT
  • 1. Steaua 18 12 4 2 37-14 40 (+13)
  • 2. Dinamo 19 12 0 7 34-21 36 (+9)
  • 3. Rapid 18 10 4 4 32-19 34 (+7)
  • 4. Farul 19 10 4 5 27-17 34 (+7)
  • 5. FC National 19 8 6 5 31-23 30 (0)
  • 6. CFR Cluj 19 7 6 6 26-28 27 ( - 3)
  • 7. Poli Timisoara 19 8 3 8 25-28 27 ( - 3)
  • 8. Sportul 19 7 5 7 22-19 26 ( - 1)
  • 9. Otelul 19 7 4 8 14-16 25 ( - 5)
  • 10. Gloria 19 7 3 9 29-30 24 ( - 6)
  • 11. FCM Bacau 19 6 6 7 15-16 24 ( - 6)
  • 12. Poli Iasi 19 6 4 9 18-29 22 ( - 5)
  • 13. FC Arges 19 4 9 6 22-28 21 ( - 6)
  • 14. FC Brasov 19 4 5 10 20-29 17 ( - 13)
  • 15. Apulum 19 4 4 11 19-42 16 ( - 11)
  • 16. "U" Craiova 19 3 5 11 16-28 14 ( - 13)
  • DIVIZIA A - ETAPA A 19-A
    Vineri
  • Poli Iasi - "U" Craiova 1-0
    Bernard (’39)
  • Farul - Otelul 2-0
    Gurita (’33), Cristocea (’56)

    Sambata
  • Brasov - Poli Timisoara 0-1
    G. Coman (’26)
  • Sportul - FC Arges 0-0
  • CFR Cluj - Apulum 2-1
    Fl. Dan (’76, ’79) / Kiraly (’80)
  • FC National - Rapid 3-3
    Olah (’75, ’90+2), I. Savu (’76) / Burdujan (’12, ’53), Ilyes (’45)

    Duminica
  • FCM Bacau - Gloria Bistrita 3-0
    Iodi (‘25 - autogol), M. Tanasa (‘49 - pen.), Fl. Ganea (‘69).
  • Steaua - Dinamo 1-0
    Dica (‘10)

    Restanta - et. 17, Miercuri, 13 mai: Steaua - Rapid (20:15, TVR 1)

    Etapa a 20-a, Vineri (15 mai): FC Arges - Poli Iasi (17:15, Telesport); Sambata, 16 mai: Farul - Sportul (16:00, National TV); Gloria Bistrita - FC Brasov (17:00, Telesport); Poli Aek - Otelul (17:00, TVR 2); Dinamo - CFR Cluj (20:15, Antena 1); Duminica, 17 mai: Rapid - FCM Bacau (18:45, National TV); Apulum - FC National (17:00, Telesport); "U" Craiova - Steaua (20:15, TVR 1)
  • DIVIZIA B - ETAPA A 20-A
    SERIA I
    Altay Constanta - FCM Targoviste 2-0; Ceahlaul - Midia Navodari 1-1; Precizia Sacele - Gloria Buzau 1-2; Unirea Focsani - FC Vaslui 1-3; Petrolul Moinesti - Poli Timisoara 3-0; Laminorul Roman - Callatis Mangalia 0-1; FC Botosani - FC Ghimbav 4-1; Dunarea Galati - Dacia Braila 1-0. Clasament: 1. FC Vaslui 44p, 2. Dacia Braila 35p, 3. Dunarea Galati 35p

    SERIA a II-a
    Pandurii - Juventus 3-0; International Pitesti - Dacia Mioveni 3-0; Rulmentul Alexandria - CS Otopeni 1-4; Unirea Urziceni - Rapid II 3-1; Dinamo II - FC Sibiu 1-1; Building Tr. Severin - FC Caracal 1-0; Minerul Motru - Oltul Slatina 1-0; Inter Gaz - Petrolul 0-2. Clasament: 1. FC Sibiu 47p, 2. Pandurii 44p, 3. CS Otopeni 40p

    SERIA a III-a
    "U" Cluj - UTA 1-3; Oasul Negresti - Jiul 0-2; Armatura Zalau - CS Deva 1-1; IS Campia Turzii - Unirea Dej 1-0; Liberty Salonta - Olimpia 0-3; FC Oradea - Tricotaje Ineu 1-0; ACU Arad - Sannicolau Mare 0-1. Gaz Metan a stat. Clasament: 1. Jiul 45p, 2. Gaz Metan 39p, 3. FC Oradea 36p

    * Corvinul a fost exclusa din campionat
    ×
    Subiecte în articol: sport steaua dinamo poli