x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Steaua / Iacob, sezon ratat

Steaua / Iacob, sezon ratat

de Mihai Igirosanu    |    Sebastian Neamtu    |    21 Mar 2006   •   00:00
Steaua / Iacob, sezon ratat

Meciul din Cotroceni s-a incheiat cum nu se putea mai rau pentru echipa din Ghencea, care a irosit doua puncte importante si l-a pierdut pe atacantul Victoras Iacob pentru restul acestui sezon.

In minutul 60 al confruntarii cu FC National, Iacob a plonjat incercand sa reia cu capul o centrare, insa a fost lovit, involuntar, in plina figura de stoperul "bancarilor" Ovidiu Burca. In urma ciocnirii, masivul atacant stelist a aterizat exact pe umarul drept, alegandu-se cu o fractura de clavicula, cu deplasare.

INDISPONIBIL. Cu pometele tumefiat, plin de sange si cu bratul drept imobilizat, Iacob a fost transportat de urgenta la Spitalul Militar. Initial, jucatorul ros-albastrilor trebuia sa fie supus duminica seara unei interventii chirurgicale, dar doctorii au considerat ca, pentru moment, este necesara doar aplicarea pentru cateva zile a unui bandaj special. Victoras Iacob va fi indisponibil pentru cel putin o luna si jumatate, urmand a rata "dubla" cu Rapid din sferturile Cupei UEFA, dar si restul partidelor din returul Diviziei A.

VICTIME. Nici Daniel Oprita, inlocuitorul lui Iacob, n-a scapat prea ieftin, fiind lovit dur la tampla de un adversar. Si mijlocasul Sorin Paraschiv a terminat jocul din Cotroceni cu un bandaj la cap, pentru ca imediat dupa meci sa fie operat la ureche, fiind diagnosticat cu plaga retroauriculara deschisa. De precizat ca si Goian a fost victima unei contracturi musculare, fiind inlocuit inca din prima repriza. Daca Iacob este pierdut pentru restul sezonului, accidentarile lui Sorin Paraschiv si Dorin Goian vor necesita doar o zi de repaus.

ATAC LA ARBITRI
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a atacat in termeni duri prestatia brigazii de arbitri conduse de Alexandru Deaconu (foto, cu spatele). "Deaconu si cei doi acoliti ai lui au permis jocul animalic practicat de fotbalistii lui FC National. Vidan nu a facut greseli majore, dar Deaconu si Marodin au viciat grav rezultatul si trebuie exclusi din activitate. Am avut un penalti clar ca lumina zilei in prima repriza. Ce mai trebuia sa faca acel Sapunaru pentru a fi eliminat? Probabil trebuia sa il injunghie pe Radoi sau pe Paraschiv", a declarat Stoica. Presedintele CCA, Gheorghe Constantin, i-a dat dreptate oficialului stelist. "In minutul 40 a fost penalti clar la Iacob. Nu sunt dubii, Deaconu si Marodin au gresit si vor fi retinuti o perioada de la delegari. Nu se pune insa problema ca ei sa fie exclusi din arbitraj."

ACUZATII
Capitanul Stelei, Mirel Radoi, a criticat jocul dur al echipei pregatite de italianul Cristiano Bergodi. "Daca intrati in vestiar dupa meci, vedeati cum e acolo. Parca am fost la Rovine." Referitor la jocul in sine, Radoi a spus: "Degeaba facem antrenamente tactice, scheme, daca nu putem sa marcam, fiindca se apara asa. Avem 99% posesie, ce sa facem? Fiecare joaca asa cum stie". Mijlocasul Gabriel Bostina crede ca bancarii "au fost motivati de alte echipe". Conform unor surse, "bancarii" au avut promisa o prima de 3.000 de euro pentru confruntarea cu Steaua, dintre care 2.000 veniti dinspre Dinamo.
SPIONAJ
Prezent in Cotroceni, alaturi de directorul tehnic Mihai Stoica, pentru a studia jocul adversarei din sferturile Cupei UEFA, antrenorul Rapidului, Razvan Lucescu, a fost injurat si ironizat pe durata pauzei de fanii Stelei. Cativa suporteri mai indrazneti s-au apropiat la un moment dat de tehnicianul giulestean, incercand sa-i ofere un fular ros-albastru. La inceputul reprizei secunde, Lucescu si Stoica au fost incadrati de doi jandarmi, ei parasind stadionul cu zece minute inainte de final. Secundul lui Olaroiu, Catalin Necula, a fost la Mioveni pentru a asista la meciul FC Arges - Rapid 1-1.
×
Subiecte în articol: sport iacob