x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Stelea, la Vaslui

Stelea, la Vaslui

de Sorin Anghel    |    16 Iun 2005   •   00:00
Stelea, la Vaslui

Ultima oara la Dinamo, unde a incheiat campionatul in postura de rezerva, internationalul Bogdan Stelea va evolua din sezonul viitor la FC Vaslui.

Ultima oara la Dinamo, unde a incheiat campionatul in postura de rezerva, internationalul Bogdan Stelea va evolua din sezonul viitor la FC Vaslui.
Imediat ce s-a terminat campionatul Diviziei B, Adrian Porumboiu, finantatorul lui FC Vaslui, a pornit campania de intarire a echipei pentru supravietuirea in prima liga.

RATARI. Chiar daca initial anunta ca va aduce jucatori din strainatate, planurile fostului arbitru international s-au schimbat. Cei doi argentinieni veniti in probe nu au impresionat, astfel ca ei au fost trimisi acasa. "Ca aia avem si noi o mie in Romania", i-a caracterizat unul dintre jucatorii Vasluiul pe cei doi sud-americani.

BOMBA. Suparat ca la jocul din ultima etapa, cu Gloria Buzau, s-au primit doua goluri pe seama portarului Marius Bratu, Porumboiu a rezolvat imediat problema goalkeeper-ului. Primul vizat a fost stelistul Martin Tudor, dar internationalul a refuzat. Pana la urma s-a reusit transferarea lui Bogdan Stelea, 37 de ani, care va primi la Vaslui 100.000 de dolari pe an.

MINUNEA LUI SDROBIS
In urma cu un an, situatia echipei din Vaslui era una neclara. Adrian Porumboiu i-a anuntat pe jucatori ca pot pleca la alte formatii, astfel ca antrenorul de atunci, Ioan Sdrobis, s-a trezit cu doua saptamani inainte de inceperea campionatului ca nu stie pe cine se poate baza. "Eu am fost placa de temelie la echipa asta. Si eu, si Porumboiu, pe care il stiu de pe vremea cand juca fotbal la Buzau, suntem doua firi mai temperamentale. Impreuna am reusit sa ducem echipa pe primul loc la finalul turului, la 9 puncte de Braila si la 7 de Piatra-Neamt. Nu ne venea sa credem", isi aminteste Sdrobis, care acum isi petrece majoritatea timpului liber la pescuit. "Ma odihnesc si astept sa inceapa campionatul, ca sa fiu alaturi de baietii de la Vaslui. Sa vedeti ca atacant e Badea."

OPTIMIST
"Il stiu pe Adrian Porumboiu de mult timp si este un baiat suficient de destept ca sa aduca un antrenor bun, care sa stie sa gestioneze situatia de la echipa. Oricum, fondul de jucatori este unul bun"
Ioan Sdrobis
fost antrenor FC Vaslui

×
Subiecte în articol: sport vaslui