3 martie 2009
PLEACĂ OLI?
Conform presei saudite, Cosmin Olăroiu va prelua naţionala Emiratelor Emiratelor Arabe Unite, în locul său, la Al Hilal, urmând să fie adus Frank Rijkaard. În ciuda incidentelor de la finala Cupei Coroanei Prinţului, mass-media sunt de partea tehnicianului român. "Demiterea sa înseamnă sfârşitul disciplinei tactice din campionatul nostru", a scris site-ul AIRiyadh.com. Oficialii lui Al-Hilal dau asigurări că postul lui Olăroiu nu este în pericol, considerând că în spatele acestei campanii împotriva sa se află rivalii de la Al-Ittihad.
A PICAT TESTUL
Dorit de formaţia cecenă Terek Groznîi, la care sunt legitimaţi Florentin Petre, Andrei Mărgăritescu şi Daniel Pancu, Adrian Ilie nu a trecut testele fizice efectuate în Germania şi nu va mai reveni pe terenul de fotbal. "E greu să mă întorc să joc fotbal. Mă aşteptam să nu iasă bine. Când m-am lăsat din cauza accidentării la gleznă nu m-am operat, aşa că acum e normal să nu fiu apt. Apreciez gestul celor de la Terek, că au vrut să joc pentru ei. Am discutat cu şefii de acolo şi o să colaborăm în alt mod", a declarat fostul internaţional.
HANDBAL
După o săptămână de pregătire la Sighişoara, naţionala feminină de handbal a României pleacă azi în Danemarca, unde va disputa trei meciuri amicale, două cu reprezentativa ţării gazdă şi unul cu Muntenegru (4-6 martie). Antrenorul Radu Voina are la dispoziţie 16 jucătoare, între care Elisei, Manea, Maier, Meiroşu, Neagu şi Amariei şi Lecuşanu. Singura incertitudine o reprezintă Oana Şoit, care este accidentată la genunchi. Din Danemarca, fetele vor pleca în Germania, unde vor juca încă două meciuri cu naţionala acestei ţări (7-8 martie).
CUPA LIGII ANGLIEI
Manchester United a cucerit pentru a treia oară în istorie Cupa Ligii Angliei. În finala disputată pe Wembley, "diavolii roşii" au învins cu 4-1, după lovituri de departajare, pe Tottenham Hotspur. La finele timpului regulamentar, scorul a fost 0-0. Portarul Ben Foster a apărat un penalty executat de O’Hara, el declarând după meci că înainte de loviturile de departajare a urmărit la iPod felul în care adversarii bat loviturile de la 11 metri. Echipa lui Alex Ferguson conduce detaşat în Premier League şi mai este angrenată în Cupa Angliei şi Liga Campionilor.
Citește pe Antena3.ro