9 martie 2009
HANDBAL MASCULIN
În derby-ul Ligii Naţionale la handbal masculin, Dinamo Bucureşti a reuşit să învingă la scor, 38-26, eterna rivală, Steaua, într-un moment în care trupa din Ghencea era favorită. Jucătorii dinamovişti au dedicat victoria memoriei fostului lor coleg, Marian Cozma, al cărui portret a tronat pe unul din pereţii Sălii Floreasca. "Sunt sigur că de acolo, din ceruri, Marian este mândru de noi. Cât timp a jucat la noi, şi-a dorit întotdeauna să învingă Steaua. Băieţii au luptat pentru el", a declarat, la final, preşedintele Marcel Popescu. După meci, jucătorii celor două echipe au fost prezenţi la clubul "Fratelli", unde l-au comemorat pe Marian Cozma.
LIGA CAMPIONILOR
Ultima echipă la care a evoluat handbalistul Marian Cozma, Veszprem, a pierdut pe teren propriu, scor 22-23, în faţa francezilor de la Monpellier, în penultimul meci din grupele Ligii Campionilor la handbal masculin. Chiar şi în aceste condiţii, formaţia maghiară are asigurat locul în faza "sferturilor". La meci a fost prezent şi tatăl fostului handbalist, Petre Cozma, care a declarat referitor la ancheta privind asasinarea fiului său: "Am vorbit şi cu cei de la Veszprem, dar nu pot să zic nimic acum. O să se afle totul, vă asigur. Am oameni care mă ajută să primesc detalii. Oricum, sunt mândru că se încearcă să se facă dreptate şi că în Ungaria continuă ancheta".
HANDBAL FEMININ
După două succese în faţa Danemarcei, 34-31 şi 35-32, naţionala feminină a României a pierdut în faţa Germaniei, scor 24-37, într-un meci amical desfăşurat la Meckarsulm. Antrenorul "tricolorelor", Radu Voina, a pus eşecul pe oboseala acumulată de jucătoare. "S-a văzut că am avut patru jocuri în tot atâtea zile, s-a acumulat şi oboseală. Oricum, am jucat slab, dar este doar o perioadă de pregătire şi pot spune că sunt mulţumit de cum au evoluat fetele. Germania ne-a aplicat o corecţie totuşi, trebuie să uităm cât mai repede acest eşec la scor", a declarat tehnicianul. Ieri după-amiază, România a susţinut revanşa în faţa Germaniei.
CE ATLETISM
Sâmbătă seară, la Torino, în cadrul campionatelor Europene de sală, atletul român Ioan Vieru a cucerit medalia de bronz în cadrul probei de 400 de metri, cu timpul de 46 secunde şi 54 de zecimi, cel mai bun timp personal în acest sezon. Elevul lui Victor Nicolae este la a doua medalie, după ce, în 2002, la Viena, a cucerit tot treapta a reia a podiumului. În urma acestui success al lui Vieru, delegaţia României a bifat a doua medalie la această ediţie a Europenelor "indoor", după bronzul reuşit la aruncarea greutăţii de Anca Heltne. Aseară, România a avut un singur reprezentant în finale, Anca Bobocel, care, în serii, a realizat un nou record personal
Citește pe Antena3.ro