x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

22 Iul 2009   •   00:00
URZICENI
Campioana Unirea Urziceni a câştigat cu 3-1 partida amicală cu Greenock Morton, din liga a doua scoţiană. Golurile formaţiei ialomi­ţene au fost marcate de Todo­ran ('14), Dănălache ('32) şi S. Paraschiv ('88). Conform presei scoţiene, elevii lui Dan Petrescu au fost nevoiţi să meargă aproape trei kilometri pe jos, după ce autocarul cu care se deplasau spre stadionul Cappielow a fost implicat într-un accident rutier minor. În alte partide de pregătire disputate de echipele româneşti, Pandurii a învins cu 4-1 pe Apollon Limassol, prin golurile marcate de Tilincă ('2, '21), Cardoso ('49) şi Păcurar ('68), în timp ce Oţelul a pierdut cu 2-0 în faţa formaţiei poloneze Slask Wroclaw.

RONALDO, LA DEBUT
Real Madrid a câştigat greu primul amical din acest presezon, 1-0 cu Shamrock Rovers, meci în care au debutat la echipa iberică Cristiano Ronaldo (foto stânga), Karim Benzema, dar şi antrenorul Manuel Pellegrini. Singurul gol al meciului a fost marcat de Benzema, în minutul 87. "Este foarte devreme să tragem concluzii. Coechipierii mei fac o treabă extraordinară, dar este primul meci pe care îl jucăm împreună. Nu mă deranjează dacă joc pe partea dreap­tă, pe stânga sau în centru. Vreau doar să joc şi să mă obişnuiesc cât mai repede cu noii mei coechipieri", a declarat Ronaldo la finalul primului său meci în tricoul Realului.

LIGA I, PE 31
Liga I ocupă locul 31, cu 225,5 puncte, într-un clasament al celor mai bune campionate din lume, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului. Primele zece poziţii în acest top sunt ocupate de campionatele din Anglia (616 puncte), Brazilia (602), Argentina (515), Germania (493), Spania (488), Italia (408), Franţa (396), Chile (328), Ucraina (324) şi Paraguay (312).

×
Subiecte în articol: sport