x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

23 Iul 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt
Sursa foto: Mustafa Ozer/AFP

23 iulie 2009



DINAMO
"Câinii" vor susţine în această seară, de la ora 23:15, în direct la GSP TV, ultimul şi cel mai important test înainte de startul sezonului, urmând a întâlni campioana Portugaliei, FC Porto. Dinamoviştii au plecat ieri-dimineaţă fără mai mulţi jucători de bază, Florin Bratu, Zicu şi N'Doye, uşor accidentaţi. "Meciul cu FC Porto nu este decisiv pentru mine. Nu există presiune din partea conducerii, dar, oricum, fără presiune nu există plăcerea de a lucra", a declarat antrenorul Dario Bonetti. Din delegaţie mai fac parte "secundul" echipei naţionale, Bogdan Stelea, şi fostul impresar, Ioan Becali.

TRANSFER
Ultima oară la Levante, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul 8 în Segunda Division, Francisco Molinero a semnat un contract pe trei ani cu Dinamo. Spaniolul, propus de Cosmin Contra, va încasa 10.000 de euro pe lună, plus alte bonusuri de performanţă. "Am venit să iau titlul şi să-i îndeplinesc visul lui Cristi Borcea de a ajunge în grupele Champions League", a declarat Molinero. Acesta nu a făcut deplasarea în Portugalia alături de viitorii săi coechipieri, nefiind încă pus la punct cu pregătirea.

DISTINCŢIE
După ce a reuşit să câştige Cupa UEFA cu Şahtior Doneţk, tehnicianul român Mircea Lucescu (foto) a fost recompensat cu titlul de "Antrenor emerit", fiind primul străin care primeşte această distincţie în Ucraina. Certificatul i-a fost înmânat lui "Il Luce" în spital de ministrul ucrainean al Tineretului şi Sportului, Iuri Pavlenko, la eveniment participând întreaga conducere a lui Şahtior, precum şi soţia tehnicianului, Neli Lucescu.

GSP TV, UN AN
Cu ocazia împlinirii unui an de emisie, aniversare ce va avea loc sâmbătă, 25 aprilie, GSP TV va oferi telespectatorilor, în direct, un regal fotbalistic, care va debuta încă de mâine seară. Este vorba despre turneul amical "Wembley Cup", aflat la prima ediţie, la care vor participa deţinătoarea Ligii Campionilor, Barcelona, Celtic Glasgow, Tottenham şi Al Ahly. Programul transmisiilor este următorul: Mâine: Celtic - Al Ahly (ora 19:15) şi Tottenham - Barcelona (ora 22:00) şi duminică: Barcelona - Al Ahly (ora 15:15) şi Tottenham - Celtic (ora 18:00).

×
Subiecte în articol: sport