x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

24 Iul 2009   •   00:00
Ştiri pe scurt
Sursa foto: /REUTERS

24 iulie 2009



EŞEC PENTRU URZICENI
Unirea Urziceni a pierdut cu scorul de 1-2 partida amicală cu echipa din Liga a II-a engleză Plymouth, disputată miercuri la Glasgow. Golul campioanei a fost marcat de Rusescu ('34), pentru englezi înscriind Fallon ('64) şi MacLean ('67). În timpul partidei, portarul lituanian al Unirii, Giedrius Arlauskis, a suferit o comoţie, fiind transportat la spital.

HELDER, LA RAPID
Clubul giuleştean a ajuns la un acord cu gruparea franceză Nancy privind împrumutul pe un an al fundaşului brazilian Helder Maurico Da Silva Ferreira. Helder a ajuns ieri în Germania, unde s-a alăturat lotului condus de Viorel Hizo. Helder poate juca atât fundaş dreapta, post rămas liber după transferul lui Maftei la Unirea Urziceni, cât şi mijlocaş dreapta. Opţiunea de cumpărare a jucătorului în vara anului viitor se ridică la 1,5 milioane de euro.

KONE NU SE RETRAGE
Jucătorul ivorian al lui Internaţional Curtea de Argeş, Emanuel Kone, nu ia în seamă avertizarea medicilor de a se retrage din activitate. "Nici nu mă gândesc să nu mai joc fotbal. Am 12 fraţi acasă, în Coasta de Fildeş, pe care trebuie să-i întreţin. Până acum, la controalele medicale totul a fost în regulă, iar acum nu ştiu de unde a apărut această problemă", a spus Kone, care a suferit o comoţie marţi, în timpul meciului amical cu Drobeta Turnu-Severin. La spital, doctorii i-au spus că îşi va reveni după comoţie în câteva zile, dar că ar trebui să renunţe la activitatea de performanţă pentru că are inima prea mare.

CAZUL COZMA
Poliţia ungară a arestat miercuri un bărbat de 26 de ani, care are legătură cu uciderea handbalistului român Marian Cozma (foto). Purtătorul de cuvânt al Poliţiei maghiare, Zoltan Csanyi, a spus că investigaţia în acest caz este în curs de desfăşurare, dar nu a dorit să ofere mai multe informaţii. Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, la data de 8 februarie, la un club din oraşul Veszprem. Doi suspecţi, Gyozo Nemeth şi Sandor Raffael, au fost reţinuţi în mai puţin de 24 de ore de la asasinat, în Austria, iar un al treilea, Sztojka Ivan, s-a predat la 13 februarie. Autorităţile ungare au mai reţinut ulterior încă doi suspecţi, Gabor P. şi Csaba B.

×
Subiecte în articol: sport unirea urziceni