x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

10 Aug 2009   •   00:00

10 august 2009



CĂRSTEA A RATAT FINALA
Sorana Cârstea a fost învinsă (3-6, 2-6) de australianca Samantha Stosur în semifinalele turneului de tenis de la Los Angeles, dotat cu premii de 700.000 de dolari. Pentru prezenţa în semifinale, Sorana Cârstea va primi un cec în valoare de 28.750 de dolari şi 200 de puncte WTA. A fost a doua victorie din 2009 a australiencei în faţa româncei, după cea din sferturile de la Roland Garros. în finală, Stosur o întâlneşte pe italianca Flavia Pennetta, care, în cealaltă semifinală, a trecut de Maria Şarapova (6-2, 4-6, 6-3).

A DEBUTAT GOIAN

Ex-stelistul Dorin Goian a debutat, sâmbătă seară, la USC Palermo în partida de verificare pierdută cu 0-2, în faţa lui Real Mallorca, cu ocazia prezentării lotului grupării pregătite de Walter Zenga. Goian a fost integralist în partida care a durat 45 de minute şi a purtat tricoul cu numărul 3. Fundaşul român a debutat la Palermo la numai o zi după ce a efectuat vizita medicală şi a semnat o înţelegere valabilă pe patru sezoane. În partida cu Sevilla, elevii lui Zenga s-au impus, scor 1-0, însă Goian a fost doar rezervă.

ESPANYOL E ÎN DOLIU

Căpitanul echipei Espanyol Barcelona, Daniel Jarque, a decedat sâmbătă în Italia, în urma unei crize cardiace suferită în timp ce vorbea la telefon cu prietena sa. Jarque (26 de ani) se afla cu echipa într-un turneu de pregătire în Italia şi a fost găsit fără suflare de colegii săi, în camera de hotel, din Coviciana. Fotbalistul a fost transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde medicii nu au putut să îl resusciteze. Jarque ar fi trebuit să joace ieri contra formaţiei Rimini, într-un meci de pregătire la Bologna. .

A ÎNCEPUT BUNDESLIGA

Bayern München a debutat, sâmbătă, în noua ediţie a campionatului german cu o remiză obţinută la Hoffenheim, 1-1. Scorul a fost deschis pentru Bayern de Olic (25), iar Obasi (41) a egalat. A fost meciul de debut în Bundesliga pe banca lui Bayern pentru antrenorul olandez Luis van Gaal. Sâmbătă, în runda inaugurală, s-au mai jucat meciurile Dortmund - Köln 1-0, Hertha - Hannover 1-0, Mainz - Leverkusen 2-2, Nürnberg - Schalke 1-2 şi Werder - Eintracht 2-3. Wolfsburg - Stuttgart 2-0 s-a disputat vineri.

×
Subiecte în articol: sport sorana cârstea