x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

12 Aug 2009   •   00:00

12 august 2009



MUTU E SPONSOR
Internaţional român al formaţiei italiene AC Fiorentina, Adrian Mutu, care este şi acţionar al unei firme de îmbrăcăminte, a devenit de curând sponsorul echipei Cecina, care activează în liga a patra din Peninsulă. Directorul general al Cecinei, Marcelo Malfa, a semnat un contract de sponsorizare cu firma Souvenir Clubbing, unde Mutu deţine un pachet însemnat de acţiuni. Planurile lui Mutu şi ale asociaţilor săi sunt să investească la Cecina, astfel încât gruparea din Serie D să intre în lupta pentru promovare. Mutu are la Fiorentina un salariu anual de 2,5 milioane de euro şi o avere estimată la aproximativ 13 milioane de euro. În acelaşi timp însă, decarul naţionalei României are de achitat o despăgubire de peste 17 milioane de euro clubului Chelsea, în cazul "cocaina".  

ANDORRA - ROMĂNIA

Reprezentativa de tineret a României va întâlni astăzi, de la ora 18:30 (în direct la sport.ro), în deplasare, echipa similară a statului Andorra, într-o partidă contând pentru prima rundă de calificare la Campionatul European din 2011. Selecţionerul Emil Săndoi a convocat pentru această confruntare un număr de 18 jucători, cei mai mulţi dintre aceştia provenind de la Universitatea Craiova şi Steaua, care au cinci, respectiv patru fotbalişti la lot. "Este un program încărcat, dar va trebui să ne obişnuim cu asta, mai ales că multe dintre echipele noastre angrenate în cupele europene au şanse mari să meargă mai departe. Totodată, mă bucur că Onicaş a profitat de şansa care i s-a dat", a declarat Săndoi. Meciul va fi condus la centru de Pavle Raduvanovic (Muntenegru).

FC VASLUI - GAZ METAN
Astăzi, de la ora 19:00, în direct la Digi Sport, se va disputa la Vaslui meciul dintre formaţia locală şi Gaz Metan Mediaş, din cadrul primei etape a campionatului Ligii 1. Partida a fost amânată pentru această dată la cererea grupării moldovene, care la ora desfăşurării meciurilor a avut de disputat "dubla" manşă cu Omonia Nicosia, din turul trei preliminar al Europa League. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri compusă din Ciprian Danşa (Oradea) - la centru, şi asistenţii Sebastian Stoianof (Constanţa) şi Gero Szabo (Cluj-Napoca). Antrenorul "galben-verzilor", Cristian Dulca, nu va putea conta contra medieşenilor pe serviciile mai vechilor accidentaţi Milisavljievici şi Ad. Gheorghiu, în vreme ce tehnicianul Gazului, Cristi Pustai, nu are probleme de efectiv.

TIMIŞOARA, INSPECTATĂ
O echipă formată din trei angajaţi ai UEFA pe probleme de securitate a ajuns aseară la Timişoara, iar în această dimineaţă va inspecta arena "Dan Păltinişanu", pe care îşi dispută "alb-violeţii" meciurile de pe teren propriu din cupele europene. "Noi suntem pregătiţi pentru această inspecţie. Este o vizită anunţată încă de luna trecută şi firească în condiţiile în care echipa îşi continuă drumul în cupele europene", a declarat şeful Serviciului Investiţii şi Programe Comunitare din cadrul Consiliului Judeţean Timiş, Mugurel Borlea. FC Timişoara va întâlni formaţia germană VfB Stuttgart, în play-off-ul Ligii Campionilor, marţi, 18 august, pe Stadionul "Dan Păltinişanu", dar indiferent de rezultatul "dublei" cu nemţii, va evolua tot sezonul de toamnă în cupele europene.

×
Subiecte în articol: sport