x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Stranieri - Mutu a scandat contra Romei

Stranieri - Mutu a scandat contra Romei

de Delia Gomoescu    |    28 Iul 2008   •   00:00
Stranieri - Mutu a scandat contra Romei

Adrian Mutu a evoluat o repriză în meciul amical cîştigat de Fiorentina sîmbătă, cu scorul de
1-0, în faţa echipei de amatori Figline. Mutu a intrat pe teren la începutul reprizei secunde, iar în minutul 76 a preluat banderola de căpitan, în ovaţiile publicului, după înlocuirea lui Donadel.



Adrian Mutu a evoluat o repriză în meciul amical cîştigat de Fiorentina sîmbătă, cu scorul de
1-0, în faţa echipei de amatori Figline. Mutu a intrat pe teren la începutul reprizei secunde, iar în minutul 76 a preluat banderola de căpitan, în ovaţiile publicului, după înlocuirea lui Donadel.

CINE NU SARE. Mai mult, Mutu le-a făcut pe plac suporterilor care au fost prezenţi în tribune şi a scandat alături de ei contra lui AS Roma, club care a recunoscut că a făcut o ofertă oficială pentru achiziţionarea atacantului romîn. "Cine nu sare e giallorosso", a strigat Mutu în timp ce sărea, spre mulţumirea fanilor. Unicul gol al partidei a fost înscris de Daniel Pablo Osvaldo, în minutul 18. Fiorentina a început meciul în formula: Storari – Zauri, Dainelli, Kroldrup, Pasqual – Semioli, Donadel, Gobbi – Santana, Pazzini, Osvaldo. În repriza a doua, echipa a arătat astfel: Frey – Zauri (Papa Waigo ’59), Gamberini, Da Costa, Gobbi (Pasqual ’65) – Kuzmanovic, Melo, Donadel (Diakhite ’76) – Jovetic, Mutu – Gilardino.

Schimbare

Directorul sportiv al lui AS Roma, Daniele Prade, a afirmat că fotbalistul român a fost foarte aproape de un transfe. "Marţi, la ora două, Mutu era jucătorul Romei. A renunţat chiar şi la un milion de euro şi au avut loc schimburi de documente între reprezentanţii celor două cluburi", a afirmat Prade. La Fiorentina, Mutu a obţinut o mărire salarială de 900.000 de euro pe sezon!

×
Subiecte în articol: sport mutu