Șumudică face istorie la Gaziantep: primul loc 1 din istoria clubului
Antrenorul român Marius Șumudică are un parcurs de excepție în Turcia, ducând pentru prima oară în istorie clubul Gaziantep pe locul 1. Nici când echipa evolua în ligile inferioare Gaziantep nu a fost pe locul 1 nici măcar pentru o etapă. Presa turcă a trecut în revistă istoria parcursului echipei de la granița cu Siria și în epoca modernă cea mai bună clasare a fost locul 2. De altfel și promovarea de anul trecut a fost realizată în urma unul baraj, Gaziantep clasându-se la finalul sezonului 2018-2019 pe locul 5 în divizia secundă din Turcia.
Acum însă, echipa lui Șumudică și Maxim par într-o formă excepțională, fiind neînvinși pe teren propriu de pe 18 ianuarie 2020, 0-2 cu Fenerbahce, meci în care Gaziantep a fost pur și simplu măcelărită de arbitri, refuzându-i-se trei lovituri de la 11 metri, primind însă două goluri din offside. Pentru protestele vehemente de la finalul jocului, „Șumi” a primit o suspendare de 4 etape.
În acest sezon lucrurile stau mult mai bine, iar aducerea lui Alexandru Maxim de la Meinz a fost exact ce era nevoie la echipă. Internaționalul român s-a impus imediat ca titular și, mai mult, a înscris cinci goluri în patru meciuri, fiind de fiecare dată decisiv. „În acest moment ne merge bine, este incredibil că suntem pe primul loc, pe loc de Champions League, dar mai este mult până la final. Dar în ritmul ăsta putem rămâne acolo sus, pe locuri de cupe europene. Presa de aici din oraș ne adulează, la fel și fanii, foarte frustrați că nu pot fi și în tribune. Ar fi fost o atmosferă incredibilă. Ne opresc pe stradă, ne salută, ne felicită”, a spus Maxim după victoria cu Ankaragucu, scor 2-0, care i-a dus în fotoliul de lider.
Dan Petrescu își încearcă norocul cu ultima clasată din Turcia
De trei ori campion cu CFR Cluj în ultimii trei ani, este pe punctul de a accepta să preia pe ultima clasată din Turcia, Kayserispor. Mișcarea este una surprinzătoare, având în vedere că el nu a mai preluat niciodată o echipă care încearcă să se salveze de la retrogradare. La Kayserispor evoluează trei români: Cristi Săpunaru, care este și căpitanul echipei, portarul Silviu Lung jr, momentan accidentat, și noua achiziție a clubului, Denis Alibec, care nu a jucat decât opt meciuri, două ca titular, nu a reușit niciun gol. În aceste condiții, sarcina lui Petrescu este una extrem de dificilă, însă în caz de reușită, prima de obiectiv, evitarea retrogradării, poate depăși un milion de euro.

Ştiri din .ro
Decizia privind Jocurile Olimpice de la Tokyo va fi luată până la sfârșitul lunii martie
Trei echipe de top mondial vin la a 11-a ediție a Turului ciclist al Sibiului
Eduard Novak: Sporturile olimpice nu au baze de pregătire în țară
Alfredo Quintana a murit. Portarul naţionalei de handbal masculin a Portugaliei avea 32 de ani
Propunere LPF: Berea slab alcoolizată ar putea fi consumată pe stadioane!
Simona Halep s-a vaccinat împotriva COVID-19
Fotbal feminin: România a învins Croația în deplasare
(P) Ce șanse mai are FC Barcelona în Champions League după înfrângerea la scor cu PSG?
A început campania de vaccinare a loturilor naționale de fotbal
Andreea Prisăcariu a câștigat turneul ITF de la Antalya
Novak Djokovic a câștigat primul turneu de Grand Slam al anului
Naomi Osaka a câștigat turneul de tenis Australian Open
A fost stabilită perioada de desfășurare a Campionatului European de volei feminin
Simona Halep, 350 de săptămâni în Top 10 mondial. „Nimeni n-o poate scoate din elită!”
