x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tatăl lui Marian Cozma, decorat de ministrul sporturilor din Ungaria

Tatăl lui Marian Cozma, decorat de ministrul sporturilor din Ungaria

15 Mar 2009   •   00:00

Petre Cozma, tatăl handbalistului Marian Cozma ucis acum o lună la Veszprem, a primit sâmbătă o înaltă distincţie a statului ungar la Bucureşti, relatează agenţia maghiară MTI, citată de Agerpres.



Petre Cozma a fost decorat cu Premiul de Aur al Sporturilor de către ministrul sportului Istvan Gyenesei, ca urmare a conduitei sale de după moartea fiului său. Deşi plângea dispariţia fiului său, Petre Cozma a dat dovadă de o exemplară măreţie umană, vorbind tuturor despre pace şi cum să ne respectăm unii pe alţii. Marian Cozma, care apăra culorile echipei din Veszprem, a fost înjunghiat mortal pe 8 februarie, în faţa unui local din Veszprem. Alţi doi jucători au fost grav răniţi în acel incident. Cinci suspecţi au fost arestaţi până acum în tentativa poliţiei maghiare de a prinde criminalii.

×
Subiecte în articol: sport