Joi seara, in jurul orei 22:00, atacantul camerunez al Universitatii Craiova, Jeremie Njock, a fugit din cantonament.
NESTATORNIC. Surse din interiorul clubului au afirmat ca acesta s-a suparat din cauza faptului ca nu a primit decat jumatate din suma pe care trebuia sa o incaseze din contract. Mai concret, camerunezul a incasat doar 12.500 de dolari, cealalta parte fiind oprita la casieria clubului drept amenda pentru neprezentarea la timp in cadrul echipei. Reamintim ca Njock a sustinut mai multe probe de joc in Portugalia si Franta, intarziind astfel, nejustificat, aproape doua luni, de la reunirea echipei. Aceasta amenda vine in contradictie cu declaratia patronului Dinel Staicu, care, la sosirea camerunezului, a infirmat faptul ca va fi sanctionat. "Nimeni nu se va atinge de banii lui Njock. El este un jucator de care echipa are nevoie si nu va fi amendat" declarase atunci olteanul. INTORS. Ieri, atacantul a revenit la sentimente mai bune si s-a prezentat in cantonament. Acesta a avut o intrevedere cu Dinel Staicu, in cadrul careia problema a fost lamurita. Vizavi de acest incident, Mircea Rednic a spus ca va avea si el o discutie cu Njock, pentru ca nu este la prima abatere, dar l-a inclus in lot pentru meciul din aceasta seara, transmis in direct de Antena 1, de la ora 20:15. (Vicentiu Neagoe, Mario Morcov)AMBITIE
Universitatea a platit cele opt milioane de lei pentru judecarea la Comisia de Apel a contestatiei privind folosirea a sase jucatori straini de catre FC National. "Vom merge si la Comisia Federala, iar apoi la FIFA si UEFA. Noi ne ghidam dupa regulament, nu dupa stenograme, iar dreptatea este de partea noastra" a declarat presedintele Craiovei, Pavel Badea. Oficialul oltean sustine ca au existat "oameni binevoitori" care stiau dinainte care va fi verdictul si chiar a primit sfaturi pentru a nu continua demersul. "Noi nu avem nevoie de sustinerea echipelor Steaua si Dinamo, ne ajunge sustinerea pe care ne-o acorda regulamentul", a afirmat Badea. In contradictie cu cele spuse de Badea, fostul primar al Craiovei, Vasile Bulucea a declarat: "Hai sa fim seriosi. O sa stea UEFA acum sa analizeze cazul Craiova. Eu zic sa ne vedem de treaba noastra si sa terminam cu plangerile. Ar fi cazul sa mai castigam si noi un meci."REDNIC VREA TREI PUNCTE
Pentru meciul de astazi pe care "Stiinta" il disputa in compania Bacaului, antrenorul Mircea Rednic nu poate conta pe Moti, Bastina si Stoianof, accidentati, putand miza in schimb pe Plesan si Murgan care si-au ispasit etapele de suspendare. "Va fi un meci greu, pentru ca, bacauanii stiu sa se apere. I-am vazut in etapa trecuta la meciul cu Dinamo, joaca un «4-4-1-1» cu o defensiva foarte bine pusa la punct. Totusi sper sa castigam pentru ca suntem intr-o situatie delicata", a declarat Rednic. In cealalta tabara, presedintele Chivorchian crede in sansa Bacaului: "Venim la Craiova sa nu pierdem. Imi doresc sa castigam, dar sunt constient ca va fi greu. Va fi un meci echilibrat in care cel mai bun va castiga."Citește pe Antena3.ro