În urma turneului de Grand Slam de la Roland Garros și a prestațiilor jucătoarelor noastre din spatele Simonei Halep, numărul 2 mondial, avem un tablou cu alte patru tenismene în Top 100 WTA. Performerele sezonului de toamnă sunt Patricia Țig și Irina Bara.
Patricia Țig a urcat pe locul 57 WTA
De la revenirea în activitate, în iunie 2019, Patricia Țig a fost într-o permanentă ascensiune. Practic, anul trecut a urcat de la locul +10.000 până pe locul 112 în decembrie. Apoi, anul acesta, până la suspendarea competițiilor din cauza pandemiei, în martie urcase deja pe locul 86, fiind cel mai spectaculos salt realizat într-un an de vreo jucătoare de tenis care au luat clasamentul de la zero, 9.914 locuri. Nu luăm în calcul jucătoarele de top care au lipsit perioade mai lungi, cum a fost cazul Serenei Williams sau Mariei Șarapova, care la revenire au beneficiat de wild carduri și invitații speciale. Patricia Țig, însă, a jucat tot timpul calificări la toate turneele la care a participat, iar cele 1.299 de puncte au fost adunate de la 0 puncte câștigând și un turneu WTA în septembrie 2020 la Istanbul.
Irina Bara, la un pas de Top 100
Un salt spectaculos a avut și Irina Bara. Ea a început anul pe locul 160 și a ajuns pe 116 în urma prestației foarte bune de la Paris, turul 3, după ce a avut și trei victorii în calificări. Cum până la locul 100 mai are nevoie de doar 114 puncte, Irina are nevoie de 1-2 turnee bune, nu neapărat de nivel WTA, și ar deveni a șasea jucătoare a noastră din Top 100.
Simona Halep încheie 2020 pe locul 2
Indiferent ce turnee se mai joacă în acest an, Simona Halep va încheia sezonul pe locul 2 WTA. Cele 1.500 de puncte ce o separă de Naomi Osaka și Sofia Kenin nu pot fi recuperate în turneele care au mai rămas de disputat în acest an. De aceea, Simona a și declarat că nu va mai participa la niciun turneu până la Grand Slamul Australian Open, în ianuarie 2021. (Adi Munteanu)