x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Tricolorii, in Cipru

Tricolorii, in Cipru

11 Feb 2004   •   00:00

Lotul national de fotbal, format din jucatori din campionatul intern, a plecat aseara in Cipru. Dorinel Munteanu va intra sub comanda lui Iordanescu abia dupa meciul pe care Romania il va disputa pe 18 februarie cu Georgia.

La reunirea jucatorilor din campionatul intern au lipsit jucatorii de la Steaua, ei fiind deja in Cipru. Ros-albastrii s-au inteles cu FRF ca veteranul echipei sa nu joace in partida la care vor veni stranierii.

Ieri, jucatorii din campionatul intern, convocati de selectionerul Anghel Iordanescu, s-au prezentat la Casa Fotbalului pentru turneul de pregatire din Cipru, "inceputul pregatirilor pentru campania de calificare la Cupa Mondiala din 2006", dupa cum a spus Mircea Sandu. Peste doar cateva ore, la 19:35, lotul a decolat spre Larnaca.

ABSENTI. Au raspuns prezent numai 16 jucatori. Stelistii Radoi, Dorinel Munteanu, Dica si Florentin Dumitru au absentat, ei aflandu-se deja in Insula Afroditei, impreuna cu echipa lor de club. "Vom face jonctiunea cu jucatorii de la Steaua maine dimineata, in cantonamentul din Cipru. Nu se pune problema unei negocieri privind prezenta lor la nationala. Nu e in interesul nimanui sa intram in conflict, a declarat selectionerul despre o posibila boicotare a turneului din Cipru din partea Stelei, dupa ce Victor Piturca s-a aratat nemultumit de convocarea celor 4 jucatori ai sai.

PACE. Pentru a aplana conflictul dintre Federatie si Steaua, presedintele Mircea Sandu a purtat ieri o discutie cu patronul formatiei din Ghencea, Gigi Becali. "Steaua nu devine un club-problema pentru noi. I-am explicat lui Gigi Becali ca este pentru binele tuturor ca jucatorii sa fie prezenti la convocare", a spus "Nasu’".

COMPROMIS. Antrenorul Stelei doreste sa-i foloseasca pe jucatorii sai convocati la lot si in jocurile amicale ale echipei de club, varianta pe care Puiu o va imbratisa pana la urma. Dorinel Munteanu va intra sub comanda "Generalului" abia pe 18 februarie, pierzand meciul cu Georgia, la care sunt convocati si stranierii. El urmeaza sa evolueze sub tricolor doar in ultimele doua intalniri, de pe 19 si 21 februarie. Aceasta a fost solutia de compromis la care au ajuns FRF si Steaua.

Generalul se explica
"Am vorbit cu Mircea Lucescu si mi-a cerut sa-l las pe Adrian Ilie sa se acomodeze la Besiktas. In plus, el este un jucator pe care eu il cunosc si nu mai era nevoie sa-l testez. Am vorbit cu Prandelli, antrenorul lui Zicu de la Parma, si mi-a cerut sa nu-l chem pe Zicu la echipa nationala pentru ca vrea sa-l cunoasca cat mai bine. De asemenea, consider ca pentru Claudiu Raducanu si Paul Codrea este mai important sa cucereasca tricoul de titular la echipa de club decat sa mearga in Cipru", si-a argumentat Iordanescu neconvocarea acestora.

"Nu-l inteleg pe Gigi Becali"
Selectionerul Anghel Iordanescu s-a aratat dezamagit de conflictul aparut intre FRF si Steaua. "Nu il mai inteleg deloc pe Gigi Becali. Prima oara am intrat in conflict pentru ca imi reprosa faptul ca am convocat la echipa nationala prea putini jucatori de la Steaua. Acum s-a suparat ca am convocat prea multi. Nici nu mai stiu ce sa fac", a spus Iordanescu. Mircea Sandu a precizat ca "Generalul" ar fi dorit sa convoace, pentru actiunea din Cipru, sapte jucatori de la Steaua, dar a renuntat la trei dintre ei pentru a nu intra in conflict cu Piturca.
SORIN ANGHEL
VICENTIU NEAGOE

×
Subiecte în articol: sport steaua cipru