x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport UEFA şi FIFA, acuzate că ignoră realitatea în privinţa dopajului

UEFA şi FIFA, acuzate că ignoră realitatea în privinţa dopajului

25 Mar 2009   •   00:00
UEFA şi FIFA, acuzate că ignoră realitatea în privinţa dopajului

Preşedintele Agenţiei Mondiale Antidopaj (AMA), John Fahey, a acuzat Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) şi Federaţia internaţională (FIFA) că "ignoră realitatea dopajului în sport", refuzând să răspundă solicitării privind localizarea jucătorilor în vederea realizării de controale inopinate, informează Agerpres.



"Unul din principiile cheie ale unui control antidoping este efectul surpriză şi posibilitatea de a controla un sportiv fără preaviz 365 de zile pe an", a declarat John Fahey. "Să ceri, aşa cum vor FIFA şi UEFA, ca testele antidoping să aibă loc doar pe terenurile de antrenament şi nu şi în vacanţe, înseamnă a ignora realitatea dopajului în sport. Experienţa a dovedit că sportivii care trişează o fac ori de câte ori au ocazia şi se dopează atunci când consideră că nu pot fi controlaţi", a conchis Fahey. Ieri, FIFA şi UEFA au respins într-un comunicat comun "localizările individuale şi vor să fie înlocuite cu localizări colective, mai exact în cadrul echipei". (V.A.)

×
Subiecte în articol: sport