Clubul din Urziceni va organiza astăzi o partidă demonstrativă de fotbal in sprijinul Fundaţiei Special Olympics Romănia, dorind astfel să vină alături de sportivii cu nevoi speciale şi să contribuie la integrarea acestora in comunitate.
Clubul din Urziceni va organiza astăzi o partidă demonstrativă de fotbal in sprijinul Fundaţiei Special Olympics Romănia, dorind astfel să vină alături de sportivii cu nevoi speciale şi să contribuie la integrarea acestora in comunitate. FC Unirea va adopta echipa Special Olympics Unirea Urziceni, care va susţine azi un antrenament sub comanda lui Dan Petrescu, urmat la ora 13:00 de un meci la care vor participa jucători legitimaţi la gruparea ialomiţeană. "Fotbalul este ca o comunitate. Aduce alături oameni diferiţi, cu atitudini diferite, dar care impărtăşesc un lucru comun. De aceea cred că fotbalul, şi sportul in general, este un mijloc excelent de a-i aduce in mijlocul nostru pe cei care au nevoie de sprijin", a declarat Dan Petrescu. Cu această ocazie, FC Unirea Urziceni va dona 12.000 de dolari Fundaţiei Special Olympics Romănia, pentru a sprijini integrarea in comunitate prin sport a persoanelor cu nevoi speciale. (Ionuţ Păduraru)
In premieră in clasamentul IFFHS
Chiar in săptămăna in care işi va inaugura instalaţia de nocturnă, in meciul de joi cu Steaua, din optimile de finală ale Cupei Romăniei, Unirea Urziceni a intrat pentru prima dată in ierarhia de 350 de locuri a celor mai bune echipe de club din lume, realizată de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS). Ialomiţenii ocupă locul 319, cu 64,5 puncte, in clasamentul pe luna noiembrie, in care ţara noastră este reprezentată in premieră de opt echipe. In afară de Unirea Urziceni, celelalte echipe romăneşti prezente in acest top sunt: Steaua (locul 70 - 133 de puncte), Rapid (147 - 94p), Oţelul (167 - 87,5p), CFR Cluj (189 - 82,5p), Dinamo (204 - 80p), Poli Timişoara (247 - 73,5p) şi Gloria Bistriţa (329 - 63,5p). Primele zece echipe in clasamentul IFFHS sunt FC Sevilla (292p), Manchester United (288), Chelsea (284), Santos (258), AC Milan (243), Inter Milano (243), FC Barcelona (239), Liverpool (237), AS Roma (236) şi Boca Juniors (236).