x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Victoria şi David Beckham primesc lecţii de viaţă de la Tom Cruise

Victoria şi David Beckham primesc lecţii de viaţă de la Tom Cruise

03 Aug 2009   •   00:00

Actorul Tom Cruise le dă sfaturi în materie de viaţă profesională şi intimă celebrilor Victoria şi David Beckham, Contactmusic.com. Actorul, căsătorit cu Katie Holmes, îi sfătuieşte pe prietenii săi ce să facă pentru a menţiune un echilibru sănătos între muncă şi viaţa lor privată.



David, 34 de ani, şi Victoria, 35 de ani, au trăit o perioadă separaţi când jucătorul a evoluat la clubul italian de fotbal AC Milan. Tom consideră că mariajul lor ar putea fi afectat dacă vor trăi din nou separaţi, în cazul în care David ar decide să plece de la actuala sa echipă, Los Angeles Galaxy.

"După o seară cu David, Tom a decis să aibă o discuţie amicală cu Victoria despre viitorul familiei. A vorbit cu ea despre faptul că David înaintează în vârstă, despre cariera lui în fotbal, presiunile fanilor nemulţumiţi, singurătatea departe de familie şi despre cum timpul petrecut la distanţă poate face o căsătorie să eşueze. Ştie că Tom are dreptate pentru că a văzut cum relaţia ei cu David s-a îmbunătăţit în urma unei călătorii recente în Seychelles. Se pare că această discuţie de la suflet la suflet a avut un impact asupra ei", a declarat o sursă.

Victoria a locuit în Los Angeles în perioada în care David a jucat în Italia şi se pare că nu vrea să se mute din SUA, unde şi-a construit o carieră de succes în modă.

×
Subiecte în articol: sport