Înotătorul american Michael Phelps şi-a păstrat titlul mondial în proba de 200 m fluture, stabilind totodată un nou record al lumii, cu timpul de 1min.51sec.51/100, ieri seara, în cadrul Campionatelor Mondiale de la Roma.
Multiplul campion olimpic a reuşit să se impună în faţa polonezului Pawel Korzeniowski - 1min.53sec.23/100 şi a japonezului Takeshi Matsuda - 1min.53sec.32/100, medaliaţii cu argint şi, respectiv, bronz.
Phelps, învins marţi în finala probei de 200 m liber de germanul Paul Bidermann, deţine recordul mondial la 200 m fluture din 2001, reuşind să-l îmbunătăţească pentru a opta oară în capitala Italia, scrie Agerpres. Vedeta JO 2008 a stabilit cu această ocazie, cel de-al 34-lea record mondial din carieră, depăşindu-l astfel pe compatriotul său Mark Spritz.
În cursul zilei de miercuri au mai fost stabilte, de altfel, încă şase noi recorduri mondiale la Foro Italico: Federica Pellegrini (Italia) la 200 m liber feminin (1min.52sec.98/100), Zhang Lin (China) la 800 m liber masculin (7min.32sec.12/100), Mary Descenza (SUA) la 200 m fluture feminin (2min.04sec.14/100), Cameron Van der Burg (Africa de Sud) la 50 m bras masculin (26sec.67/100), Daniel Samulski (Germania) - 27sec.39/100 şi Anastasia Zueva (Rusia) - 27sec.38/100, ambele în seriile de la 50 m spate feminin.
Iată câştigătorii medaliilor în finalele disputate miercuri la CM de la Roma:
MASCULIN
200 m fluture
1. Michael Phelps (SUA) 1:51.51 (record mondial)
2. Pavel Korzeniowski (Polonia) 1:53,23
3. Takeshi Matsuda (Japonia) 1:53,32
50 m bras
1. Cameron Van Der Burgh (Africa de Sud) 26,67 (record mondial)
2. Felipe Franca Silva (Brazilia) 26,76
3. Mark Gangloff (SUA) 26,86
800 m liber
1. Zhang Lin (China) 7:32,12 (record mondial)
2. Oussama Mellouli (Tunisia) 7:35,27
3. Ryan Cochrane (Canada) 7:41,92
4. Federico Colbertaldo (Italia) 7:43,84 (record european)
FEMININ
200 m liber
1. Federica Pellegrini (Italia) 1:52,98 (record mondial)
2. Allison Schmitt (SUA) 1:54,96
3. Dana Vollmer (SUA) 1:55,64
Citește pe Antena3.ro