x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ştiri pe scurt

Ştiri pe scurt

07 Noi 2009   •   00:00

7 noiembrie 2009

VACCIN DE LA GSK
Cele 500.000 de doze folosite pentru vaccinarea copiilor contra virusului A/H1N1 vor fi achiziţionate de la firma GSK. Costul unei doze de vaccin se ridică la 4,5 euro, fără TVA, preţ unic reglementat de Uniunea Europeană pentru ţările din centrul şi estul Europei. Vaccinul va fi utilizat pentru imunizarea copiilor cu vârste între 6 luni şi 6 ani, categorie la risc neacoperită de vaccinul produs de Institutul Cantacuzino. Până în prezent,  în România s-au confirmat 818 cazuri de gripă nouă. Dintre acestea, doar 364 mai sunt în tratament, iar cinci persoane sunt internate. (Magda Colgiu)

MODIFICĂRI RATB
Tramvaiele liniilor 40 şi 56 vor circula astăzi pe traseele de bază între Piaţa Sfânta Vineri şi intersecţia Străzii Traian cu Calea Călăraşi. apoi vor circula cu modificări prin Strada Traian, Bulevardul Pache Protopopescu, şoseaua Iancului, şoseaua Pantelimon, bulevardele Chişinău şi Basarabia, apoi vor reveni pe traseele de bază. Tramvaiele vor purta suplimentar inscripţia "Circulă prin şoseaua Iancului". Pentru preluarea călătorilor se înfiinţează linia-navetă de autobuze 656, care va circula între staţiile Republica şi Foişorul de Foc, pe Bulevardul Basarabia, Calea Călăraşi şi Strada Traian.

SCHIMBĂRI IGPR
Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova, Iulian Bach, a fost numit director al Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în locul său la conducerea IPJ fiind numit comisar-şef Sorin Oprea. Comisarul-şef de
poliţie Iulian Bach (53 de ani) a fost la conducerea IPJ Prahova din aprilie 2005. În perioada 2001-2005, Iulian Bach a fost adjunct al inspectorului-şef al Poliţiei Judeţene Prahova, iar între 1997 şi 2001 a ocupat postul de prim-adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Ploieşti. Între 1990 şi 1997 a fost şeful Poliţiei oraşului Boldeşti-Scăeni, iar în perioada 1985-1990 a fost ofiţer de poliţie economică la Poliţia oraşului Boldeşti-Scăeni.

"PRIMA CASĂ", FÂSÂITĂ
Peste jumătate din plafonul de un miliard de euro alocat în acest an pentru acordarea de garanţii bancare prin Programul "Prima Casă" va fi relocat în bugetul pentru 2010, a anunţat preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet. De la începutul programului au fost acordate garanţii în valoare totală de 328 milioane de euro. Suma ar urma să urce până la sfârşitul anului la 420-440 milioane de euro, a apreciat Şaramet. Diferenţa până la un miliard de euro va fi relocată pentru 2010. Preşedintele Fondului a adăugat că există posibilitatea ca bugetul pentru "Prima Casă" să fie suplimentat până la acelaşi plafon ca anul acesta, de un miliard de euro. (Florina Zăinescu)

MOŞII DE TOAMNĂ
Românii ortodocşi se roagă şi îi pomenesc pe cei adormiţi în cadrul slujbei de astăzi, cunoscută în popor drept Moşii de toamnă. Această sărbătoare este foarte aproape de data de 15 noiembrie, când începe Postul Crăciunului, care durează până la 24 decembrie, şi la mică distanţă de Pomenirea Morţilor, care se face în Biserica Romano-Catolică în jurul datei de 1 noiembrie. Înainte de începerea Postului Sfintelor Paşti şi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, în Biserica Ortodoxă se fac rugăciuni sau pomeniri de obşte ale morţilor.

FOST EDIL, LA TRIBUNAL
Fostul viceprimar al municipiului Slatina, Diaconu Gabriel Marian, şi Prina Minel Florin, administrator public la Consiliul Local Slatina, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie. Cei doi sunt acuzaţi că au prejudiciat bugetul Consiliului Local Slatina cu 128.419,53 RON, prin atribuirea ilegală a 18 contracte de efectuare de lucrări publice către două firme administrate de inculpaţii Romaniuc Nicolae şi Bobariu Radu, informează DNA. Ulterior, viceprimarul i-a determinat pe cei doi administratori, contra unui comision, să subcontracteze lucrările către SC Romprefabricate SRL, firmă în care viceprimarul avea interes personal. (Violeta Fotache)

RECTIFICARE
Din eroare, în articolul intitulat "Oameni politici în slujba mafiei lemnului", apărut în Jurnalul Naţional de la 29.10.2009, în lista firmelor care ar fi exploatat ilegal masă lemnoasă din zona Borşa-Vişeu apare numele SC Silvatica SRL din Baia Mare. Facem cuvenita rectificare, menţionând că SC Silvatica nu a exploatat ilegal lemn din acea zonă.

×
Subiecte în articol: observator