x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Obreja: Este o prăpastie între declaraţiile liderilor maghiari şi situaţia oamenilor

Obreja: Este o prăpastie între declaraţiile liderilor maghiari şi situaţia oamenilor

17 Mar 2010   •   00:00

Liderul PNL Covasna, Marius Obreja, susţine că a simţit, din nou, "o mare prăpastie" între declaraţiile făcute de unii lideri ai maghiarilor, cu ocazia sărbătorii de 15 martie, şi situaţia de fapt a oamenilor din ţară.

Preşedintele PNL Covasna, Marius Obreja, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că organizaţia judeţeană a PNL "salută cu respect" Ziua Maghiarilor de Pretutindeni şi memoria paşoptiştilor maghiari.

Marius Obreja a comentat declaraţia europarlamentarului Laszlo Tokes, care a spus, la Târgu Secuiesc, că autonomia "nu este de la diavol" şi că este o "subspecie a libertăţii".

"În legătură cu această declaraţie pot să spun doar că şi machiavelismul este o subspecie a pragmatismului", a afirmat liderul PNL Covasna.

De asemenea, Marius Obreja a menţionat că aceasta este încă o dată, în ultimii ani, când a simţit "o mare prăpastie" între declaraţiile unor lideri ai maghiarilor, declaraţii "înflăcărate", şi situaţia de fapt a oamenilor din ţară, care, potrivit sursei citate, se gândesc la incertitudinea zilei de mâine, pierderea locurilor de muncă, credite bancare restante.

×
Subiecte în articol: politic