Lista finală, după soluţionarea contestaţiilor, cu beneficiarii bursei a fost afişată joi pe site-ul ministerului. Numărul total de beneficiari este egal cu numărul de solicitanţi eligibili.
Programul naţional de protecţie socială "Bani de liceu" este derulat de Ministerul Educaţiei începând cu anul 2004. Prin intermediul acestui program, fiecare beneficiar primeşte lunar, pe toata durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor legale prevăzute, suma de 250 lei ca formă de sprijin în vederea continuării sau finalizării studiilor.
Citește pe Antena3.ro