Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu și școala, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic și/sau medical sau de bursele acordate pentru performanță școlară. Toți elevii care au nevoie de sprijin din perspectiva socio-economică sau medicală primesc anul acesta burse sociale în valoare de 200 lei/luna, 12 luni/an, adaugă ministrul.
Bursa socială se poate cumula cu bursă de performanță, cu bursă de merit sau cu bursă de studiu. Conștient de faptul că anumite categorii de elevi se află în situații de dezavantaj independent de statutul socio-economic, Ministerul Educației a decis să acorde burse sociale în același cuantum minim, garantat, de 200 de lei nu doar elevilor proveniţi din familii cu venituri reduse, ci și altor categorii de copii și tineri de vârstă şcolară aflăţi în situaţie de risc, indiferent de venitul familiei: tineri cu dizabilităţi sau boli cronice, copii care provin din centrele de plasament, orfanii de unul sau de ambii părinţi. Și acest tip de sprijin este acordat pe toată durata anului calendaristic.
Ministrul mai adaugă că în anul școlar 2022-2023 Guvernul a dublat numărul beneficiarilor Programului “Masă caldă” crescând în același timp cu 50% cuantumul alocat fiecărei mese.
„Prin proiectul Legii România Educată, bugetul anual pentru bursele elevilor se va dublă în raport cu anul 2022 și va fi de 10 ori mai mare în raport cu anul 2020 (2,7 miliarde lei anual față de 270 milioane lei în anul 2020)!
Reprezentanții politicianismului care solicită să primească burse sociale și toți elevii proveniți din familii cu venituri mari sau foarte mari, doar pentru că locuind în proximitatea marilor orașe învață în licee din București, Cluj, Iași, Timișoara sau Sibiu, solicită că elevii aflăți cu adevărat în dificultate să aibă un sprijin material puternic diminuat! Iar cu acest lucru Ministerul Educației NU poate fi de acord!
Bursele sociale, alături de alte măsuri sociale precum acordarea de tichete sociale în valoare de 500 lei acordate tuturor elevilor care au nevoie de sprijin, încurajează egalitatea de șanse. Resursele trebuie astfel dirijate încât să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie și astfel să fie eficiente în reducerea abandonului școlar și în asigurarea de condiții mai bune de participare la educație pentru elevii proveniți din medii socio-economice defavorizate sau din familii defavorizate”, mai adaugă Sorin Cîmpeanu.
(sursa: Mediafax)