x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Câţi absolvenţi lucrează în domeniul studiat

Câţi absolvenţi lucrează în domeniul studiat

de Dan Radu    |    02 Aug 2017   •   20:10
Câţi absolvenţi lucrează în domeniul studiat
Sursa foto: Adrian Manolache

O treime dintre absolvenţii de facultate din România lucrează în domeniul studiat la cinci ani după terminarea studiilor superioare, arată un studiu care a urmărit traseul profesional al 48.602 absolvenţi. Potrivit documentului, angajatorii nu pun foarte mult preţ pe diploma tinerilor angajaţi, afirmând că mai importante sunt competenţele câştigate la locul de muncă. Reprezentanţii studenţilor spun că nu există încă o corelare între piaţa muncii şi oferta facultăţilor.

 

Potrivit studiului realizat de Curtea de Conturi cu date de la Institutul Naţional de statistică şi cu participarea mai multor universităţi, doar 35% dintre absolvenţii de facultate lucrau în domeniul pentru care se pregătiseră la cinci ani de la absolvire. 32% dintre aceştia aveau un loc de muncă aflat în sfera mai largă a domeniului pentru care au studiat, în timp ce 39% dintre aceştia aveau un loc de muncă fără nicio legătură cu ce au studiat în facultate. Preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Vlad Dan Cherecheş, spune că procentul mare de absolvenţi care lucrează în alt domeniu decât cel studiat este pe de-o parte normal, dată fiind natura tot mai dinamică a pieţei muncii din ziua de astăzi. Pe de altă parte, acesta remarcă faptul că procentul ar putea fi mai mic, dacă ar exista o coordonare între oferta facultăţilor şi cea a angajatorilor. "În situaţia actuală a pieţei muncii este destul de greu să mai rămâi pe un domeniu anume. Pe viitor va fi din ce în ce mai greu să te încadrezi într-un singur domeniu, absolvenţii viitorului vor lucra într-o sferă largă de domenii", spune Cherecheş. "Asta nu înseamnă că nu avem o problemă cu sistemul de învăţământ. Nu există o corelare între angajatori şi universităţi, între ceea ce se oferă pe piaţa muncii şi ceea ce oferă universităţile", spune Cherecheş.

 

Autonomia de a ignora piaţa muncii

Preşedintele ANOSR spune că nu există nici în prezent o prognoză a nevoilor de pe piaţa muncii de care universităţile să ţină cont atunci când stabilesc numărul de locuri pentru studenţi în diferite domenii. "Nici măcar locurile bugetate nu se distribuie în funcţie de oferta pieţei muncii. Nu avem nicio predicţie pentru a şti cum va arăta piaţa muncii în cinci ani. Studenţilor aflaţi acum la Drept sau la Ştiinţe Economice le va fi foarte greu să găsească de muncă în domeni peste cinci ani. Pe de altă parte, angajatorilor le va fi foarte greu să găsească ingineri sau IT-işti peste cinci ani, pentru că vor fi prea puţini", spune preşedintele ANOSR. "Universităţile au autonomie şi se folosesc de asta pentru a stabili ce locuri la buget scot la ofertă fără să existe o corelaţie cu ce solicită angajatorii". Cherecheş spune că o soluţie ar putea fi cursurile de recalificare, însă atrage atenţia că şi acestea trebuie efectuate serios şi monitorizate pentru calitate pentru a se evita situaţia în care aşa-zişi formatori care atrag fonduri europene eliberează diplome fără ca participantul la curs să înveţe efectiv ceva util. "Urmează un nou val de fonduri POCU pentru perioada 2014-2020 şi parcă văd că vom avea din nou certificate eliberate pe bandă rulantă de firme de apartament".

 

Fostul job, mai important ca facultatea

Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, când vine vorba de angajare, atât absolvenții, cât și angajatorii cred experienţa acumulată la locul de muncă şi calităţile individuale ale angajatului contează mai mult decât competenţele câştigate în anii de studiu. Majoritatea absolvenților (55%) consideră că aptitudinile și cunoștințele de care au nevoie la locul de muncă au fost acumulate în timpul exercitării slujbei. 32% spun că le-au acumulat în timpul facultății, în timp ce 14% spun că le-au acumulat în alte circumstanțe. În ce-i priveşte pe angajatori, aceştia sunt mai interesați de competențele acumulate de angajați la alte locuri de muncă și mai puțin de specializarea sau prestigiul universității la care aceștia au studiat.

 

20% dintre absolvenţii de ştiinţe sociale lucrează în domeniul studiat în facultate

"Au apărut tot felul de formatori care emit hârtii, certificate fără ca persoanele care beneficiază de ele să fi făcut vreo oră de curs. Sau dacă se fac, sunt cursuri de o calitate foarte slabă efectuate de formatori fără nicio calificare, pe care nu-i controlează nimeni. Recalificarea este importantă, însă trebuie un control al calităţii acestor cursuri", Vlad Dan Cherecheş, preşedinte ANOSR

Sociabilitatea şi ambiţia, mai căutate de angajatori decât competenţele acumulate la facultate

×