„Până în acest moment proiectul pilot derulat la nivelul județului Dâmbovița a fost un succes, în sensul în care, contrar îngrijorărilor, timpul mediu de scanare și încărcare a unei lucrări a fost de 2 minute. Și aici este vorba de școli din mediul rural cu o slabă conexiune la internet. Poate că dacă am fi avut o conexiune mai bună la internet timpul mediu ar fi fost și mai jos. Altfel spus, prima lucrare a fost predată la 10.15, în primele două ore, până la 12.15, s-au încărcat 3.400 de lucrări în 255 de clase de examen, în 113 de centre de examen”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit acestuia, procesul de digitalizare are mai multe avantaje.
„Începând cu ora 15.00 s-ar putea începe evaluarea direct, fiecare cadru didactic evaluator, și i-am exclus pe acei evaluatori care anul trecut au dat note cu diferențe mari de punctaj, deci fiecare evaluator poate să înceapă corectura. Un alt avantaj major este acela că dacă vrem să avem concluzii cu privire la creativitatea elevilor ne uităm la subiectul doi. Scanând lucrările fiecărui elev putem să avem și vom avea rezultatul cu privire la notele pentru acesl subiect care verifică competența de creativitate”, a spus ministrul Educației.
El speră că sistemul va fi extins de anul viitor la nivel național.
„Având în vedere acest succes de etapă, vom vedea până la final cum se va derula și operațiunea de evaluare, sunt încrezător că anul viitor vom putea extinde la nivel național această procedură de scanare și încărcare, practic de digitalizare a proceselor ce țin de Evaluarea națională, dar și a proceselor ce țin de Bacalaureat”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
(sursa: Mediafax)