x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Echipa UPB Bucureşti a câştigat locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică pentru Studenţi

Echipa UPB Bucureşti a câştigat locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică pentru Studenţi

08 Mar 2017   •   13:09
Echipa UPB Bucureşti a câştigat locul I la Olimpiada Internaţională de Matematică pentru Studenţi

Echipa Universităţii Politehnica din Bucureşti a ocupat locul I, obţinând trei medalii de aur şi trei medalii de argint, la cea de-a 11-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică pentru Studenţi - SEEMOUS 2017. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al UPB, Cornel Chira, olimpiada s-a desfăşurat în perioada 1 - 5 martie la Ohrid, în Republica Macedonia, iar la competiţie au participat 20 de universităţi din Europa de Sud-Est. 

Studenţii care au reprezentat Universitatea Politehnica din Bucureşti au fost coordonaţi de către profesoara Ioana Luca (leader) şi asistentul Alexandru Negrescu, ambii de la Departamentul Metode şi Modele Matematice, Facultatea de Ştiinţe Aplicate, relatează Agerpres. 

Studenţii medaliaţi sunt: Emanuel Necula, medalie de aur (cu punctaj maxim) de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Sebastian Cojocaru, medalie de aur, de la aceeaşi facultate, Alexandru Bratei, medalie de aur, de la Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor, Cristian Pavel, medalie de argint, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, Amir Zamfiratos , medalie de argint, de la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, şi Iustin Sîrbu, medalie de argint, de la aceeaşi facultate. 

×