x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii vor studia educație financiară și juridică din anul școlar viitor

Elevii vor studia educație financiară și juridică din anul școlar viitor

24 Oct 2021   •   17:45
Elevii vor studia educație financiară și juridică din anul școlar viitor

Senatul României a adoptat un proiect de lege care propune introducerea cursurilor de educaţie financiară şi de educaţie juridică în programa şcolară, începând cu anul şcolar viitor.

Legea adoptată luni de Senat va intra în vigoare după ce va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.

Potrivit Asociaţiei Vedem Just, propunerea legislativă depusă la începutul anului în Parlament a vizat iniţial doar introducerea educaţiei antreprenoriale şi financiare, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021.

În Comisia pentru învăţământ, tineret şi sport de la Senat s-a introdus un amendament cu privire la educaţia juridică.

Asociaţia mai subliniază că educaţia juridică se studiază în prezent ca materie opţională la decizia şcolilor de către 6.900 de elevi din 122 unităţi şcolare situate în 33 de judeţe şi este predată de către 138 de profesori instruiţi de Vedem Just.

Mediafax

×
Subiecte în articol: educatie financiara educatie juridica