x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ligia Deca: Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia

Ligia Deca: Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia

de Redacția Jurnalul    |    10 Oct 2023   •   20:57
Ligia Deca: Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia

Avem nevoie să regândim modul în care ne raportăm la învățare, susține ministrul Educației Ligia Deca, după întâlnirea de marți cu inspectorii generali școlai. Ea spune că noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia.

Potrivit ministrului Educației, școala pe care ne-o dorim - incluzivă, echitabilă, performantă implică un management de calitate.

„Avem nevoie să regândim modul în care ne raportăm la învățare. Noile programe pentru liceu nu mai pot întârzia. Inspecția școlară trebuie să aibă rolul de sprijin în construirea activităților didactice”, arată Ligia Deca pe Facebook, după întâlnirea avută marți cu inspectorii școlari generali din țară.

Ea susține că inspectorii școlari generali, alături de cei din Ministerul Educației și de oamenii din școli, sunt cei cu sprijinul cărora se pot implementa reformele reale din sistem, în contextul în care deja sunt puse în aplicare prevederi ale noii Legi a învățământului preuniversitar.

„Indiferent că vorbim despre aplicarea legislației specifice școlilor, despre implementarea unor proiecte, despre identificarea unor soluții pentru reducerea abandonului școlar, despre creșterea nivelului de literație sau despre îmbunătățirea participării copiilor la examenele naționale, trebuie să avem în vedere că școala este oglinda managementului practicat de cei care au responsabilitatea aceasta și care, împreună cu oamenii din școli, pot face ca educația să fie ceea ce fiecare copil are nevoie pentru a crește”, a mai scris ministrul Educației pe Facebook.

                                                             ››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: ligia deca liceu