Un număr de 313 unități de învățământ desfășoară cursuri sau activități în scenariul roșu, online, informează, joi, Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, este înregistrată o nouă creștere a numărului de unități de învățământ care fac cursuri în sistem online, comparativ cu ultima raportare.
Miercuri, 23 septembrie, un număr de 302 școli desfășurau cursuri în scenariul roșu. Mai mult, la debutul noului an școlar, luni, 14 septembrie, un număr de 268 de unități de învățământ erau încadrate în scenariul roșu.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării informează, joi, că un număr de 12.838 de unități de învățământ desfășoară cursuri în scenariul verde, cu prezență zilnică față-n față, în timp ce un număr de 4.505 de unități de învățământ desfășoară cursuri în scenariul galben, mixt.
Scenariul galben presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, respectiv revenirea parțială, prin rotație, a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu.
Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenario de funcționare este numărul total de cazuri noi de COVID-19 din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.