x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie PISA 2022: Aproape jumătate dintre elevii români au obținut rezultate slabe la gândirea creativă

PISA 2022: Aproape jumătate dintre elevii români au obținut rezultate slabe la gândirea creativă

de Redacția Jurnalul    |    19 Iun 2024   •   14:45
PISA 2022: Aproape jumătate dintre elevii români au obținut rezultate slabe la gândirea creativă

Ultimele teste PISA arată că 42% dintre elevii români nu au ajuns nici la nivelul 3 de competență, considerat de bază pentru gândirea creativă. 

Celalți 58% dintre elevii români ating cel puţin nivelul 3 de competenţă, arată Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în Volumul III privind prezentarea rezultatelor PISA 2022, potrivit Agerpres.

Ei pot să emită idei adecvate, în contextul unor sarcini expresive sau de rezolvare de probleme simple ori moderate din punctul de vedere al complexităţii, şi încep să demonstreze abilitatea de a genera idei sau soluţii originale în contexte familiare.

Dintre aceştia, 14% se situează la nivelurile 5 sau 6 de competenţă în gândirea creativă (performanţă de top), adică pot genera, evalua şi îmbunătăţi ideile creative din cadrul unor sarcini diverse şi complexe, inclusiv sarcini care presupun proiectarea unor soluţii abstracte sau raportarea la scenariile unor probleme ştiinţifice şi sociale nefamiliare sau caracterizate de anumite constrângeri.

Rezultatele PISA despre elevii români

În nota de ţară se arată că, având un scor mediu de 26 din totalul 60 de puncte, elevii români au obţinut, la testul de gândire creativă, scoruri semnificativ mai reduse decât media OCDE (33). Rezultatele relative la testul de gândire creativă sunt sub nivelul aşteptat pentru România, pe baza scorurilor la matematică şi lectură.

OCDE a lansat, marţi, Volumul III pentru prezentarea rezultatelor PISA 2022, în ceea ce priveşte evaluarea abilităţilor de gândire creativă ale elevilor de 15 ani.
Aceasta oferă informaţii şi în ceea ce priveşte abilităţile socio-emoţionale ale elevilor din România.

Rezultatele arată că 85% dintre elevii români vor să ştie cum funcţionează lucrurile, 76% doresc să înţeleagă de ce oamenii se comportă aşa cum se comportă, iar 62% îşi duc sarcinile la bun sfârşit, chiar şi atunci când acestea devin mai dificile decât credeau iniţial.

Diferențe între fete și băieți 

În România, fetele au dovedit competenţe de gândire creativă mai ridicate comparativ cu băieţii, rezultatele acestora fiind mai mari cu 2,1 puncte.

Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (Programme for International Student Assessment - PISA), coordonat de OCDE, este o cercetare internaţională ce are loc la intervale regulate de timp şi urmăreşte să evalueze sistemele de educaţie din întreaga lume prin testarea competenţelor elevilor de 15 ani la lectură, matematică şi ştiinţe.

PISA 2022 a inclus şi evaluarea abilităţilor de gândire creativă (exprimarea în scris, exprimarea vizuală, rezolvarea de probleme sociale şi rezolvarea de probleme ştiinţifice) ale elevilor de 15 ani. A fost astfel evaluată capacitatea elevilor de a genera idei diverse şi creative, de a evalua şi de a îmbunătăţi ideile altora pentru a ajunge la rezultate creative.

Participarea României la PISA 2022 a fost susţinută prin proiectul ROSE (Romania Secondary Edication Project), cu sprijin acordat Guvernului României de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, potrivit Antena3 CNN.

×
Subiecte în articol: pisa teste elevi creativ