x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Profesoară bătută de un elev, la cel mai cunoscut colegiu din Constanța, Mircea cel Bătrân

Profesoară bătută de un elev, la cel mai cunoscut colegiu din Constanța, Mircea cel Bătrân

de Andreea Tiron    |    15 Sep 2025   •   18:09
Profesoară bătută de un elev, la cel mai cunoscut colegiu din Constanța, Mircea cel Bătrân

Faptele de violență în școli devin din ce în ce mai des întâlnite: la doar câteva zile de la începerea cursurilor, o profesoară a fost lovită de un elev de 15 ani, la Constanța.

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 14.40, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un elev ar fi agresat fizic un cadru didactic, în timp ce s-ar fi aflat într-o unitate de învățământ din municipiul Constanța.

Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit identitatea persoanelor implicate, fiind vorba despre un minor, de 15 ani, elev al unui colegiu din municipiul Constanța care, pe fondul unui conflict verbal spontan cu un cadru didactic, ar fi lovit-o pe femeia de 45 de ani cu palma în zona feței, provocând indignarea celorlalți elevi. 

Femeia nu prezenta urme vizibile de violență și nu a dorit acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i pus la dispoziție formularul de cerere, potrivit Legii 26/2024. 

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

×