Reforma în Educație: 60 de lecții despre eșec

Dacă este o strategie al cărei eşec să fi influenţat cel mai mult evoluţia României din ultimii 30 de ani, atunci vorbim, fără doar şi poate, despre cea în educaţie. Toate celelalte strategii economice şi sociale sunt afectate de nivelul scăzut al calităţii în învăţământ, iar lucrurile sunt departe de a-şi găsi o rezolvare. Încă avem printre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Uniunea Europeană, a copiilor care nu sunt înscrişi la grădiniţă şi ne aflăm mereu în coada clasamentelor care arată indicele de performanţă ale elevilor. România este, deopotrivă, ţara cu şcoli nou construite în care nu învaţă niciun copil, dar şi cu şcoli arhipline, cu WC în curte şi fără autorizaţie ISU.

Este suficient să ne raportăm doar la ultimele două strategii guvernamentale menite să revitalizeze învăţământul pentru a sesiza discrepanţe uriaşe între ceea ce se doreşte şi ceea ce avem în realitate. Rezultatele sunt mai proaste de la un an la altul, iar situaţia pare fără ieşire. Astfel, în Strategia în învăţământ pentru 2014- 2020, avem o serie de obiective clare, precum reducerea abandonului şcolar sub 10% şi creşterea la 95% a copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar de la patru ani. Câţiva ani mai târziu, cifrele din strategie sunt contrazise flagrant de realitate.

10,6% este rata abandonului şcolar în Uniunea Europeană. În România este aproape dublă

În 2017, rata de părăsire timpurie a şcolii a fost de 18,3%, cu decalaje uriaşe între mediul rural şi cel urban: 26,6% la sate, 17,4% în oraşele mici şi 6,2% în municipii. Chiar dacă rata de abandon şcolar a scăzut uşor, de la 19,1% în 2016, atingerea obiectivului naţional stabilit în strategiile guvermentale pentru anul de referinţă 2020 (sub 10% în strategia din 2014, revizuită la 11,3% în cea din 2017 pentru anul de referinţă) este imposibil de atins.

Decalaje uriaşe între rural şi urban

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

În strategia de învăţământ pentru 2014- 2020 se vorbeşte despre o creştere la 95% a copiilor înscrişi în învăţământul preşcolar până în anul 2020. Rezultatele obţinute sunt mult mai slabe: în 2017, doar 81,4% din copiii cu vârsta între 3 şi 5 ani erau înscrişi în învăţământul preşcolar, cu o diferenţă de peste 10% între mediul rural şi urban- 75,9% rata de înscriere la sate şi 86,2% la oraşe. Decalajele dintre mediul rural şi cel urban sunt, de altfel, un motiv de îngrijorare pentru toate guvernele şi condamnă copiii de la sate la sărăcie şi izolare. Iar acest lucru are consecinţe extrem de grave, în condiţiile în care 45% din populaţia şcolară a României studiază la sat.

„Contextul social discriminatoriu şi lipsa politicilor publice prin care finanţarea să urmeze în mod real elevul conduc la faptul că şcolile din mediul rural înregistrează punctaje sub mediul urban în ceea ce priveşte toţi indicatorii de performanţă”, se arată într-un raport ministerial.

Astfel, 37,5% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural au luat sub 5 la examenele naţionale, comparativ cu doar 15% în şcolile urbane.

Printre ultimii şi la testele PISA

Nici copiii care merg totuşi la şcoală nu aduc prea multe motive de satisfacţie. România este penultima în Europa la rezultatele obţinute de elevi în Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor (PISA), prin intermediul căruia se analizează în ce măsură tinerii care se apropie de sfârşitul învăţământului obligatoriu au cunoştinţe şi abilităţi esenţiale pentru a participa la viaţa societăţilor moderne. La testarea din 2015, România s-a clasat pe locul 48 în lume, din cele 72 de ţări participante.

Mii de şcoli fără autorizaţie

Un paradox specific sistemului de învăţământ din România îl constituie unităţile şcolare, care sunt fie supraaglomerate, fie pustii. În Dâmboviţa, s-a construit o şcoală în 2013 care a costat un milion de euro şi care nu a fost folosită niciodată, iar la Galaţi, o şcoală de 200.000 de euro stă abandonată pentru că nu sunt copii. Această problemă este evidenţiată şi în „Strategia privind modernizarea infrastructurii educaţionale 2017- 2023”, elaborată anul trecut. Potrivit acesteia, 56% din elevii din România învaţă în şcoli supraaglomerate sau subutilizate. Doar 30% din unităţile de învăţământ au capacitate adecvată. În plus, mii de şcoli din toată ţara nu au autorizaţie de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, deci constituie un pericol pentru copii. În septembrie 2018, 3.892 de şcoli şi grădiniţe nu aveau autorizaţie privind securitatea la incendiu.

Sărbătorim Centenarul cu WC-ul în curtea şcolii

La 100 de ani de la Marea Unire, România are 2.418 de şcoli cu toaleta în curte, adică peste 12% din totalul unităţilor care funcţionează acum în ţara noastră. Cei mai năpăstuiţi sunt copiii din Moldova: 389 de şcoli din Vaslui au WC-ul în curte, 219 în Suceava şi câte 207 în judeţele Iaşi şi Botoşani. Probleme la fel de grave sunt în Mehedinţi, unde 118 şcoli au toaleta în curte şi Argeş, cu 104 şcoli. La polul opus sunt Covasna (10 şcoli cu WC în curte), Giurgiu (8), Mureş (2) şi Bucureşti (nicio şcoală nu are toaleta afară).

Strategia „să facem, să dregem”

Strategia pentru 2017- 2023 prevede „consolidarea, reabilitarea, modernizarea şi extinderea unităţilor de învăţământ în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă, reabilitarea spaţiilor de învăţare pentru asigurarea condiţiilor minime de funcţionare, revizuirea şi crearea unui cadru normativ al infrastructurii şcolare propice unui spaţiu de învăţare, modernizarea, reabilitarea, extindere, echiparea şi flexibilizarea spaţiilor de învăţare din unităţile de învăţământ cu nivel primar şi gimnazial. Totodată, Ministerul Educaţiei Naţionale are în vedere şi construirea şi reabilitarea de campusuri şcolare”. Ca deobicei, soluţiile sunt simple pe hârtie, unde promisiunile nu au nevoie de nicio acoperire.

Anul şi ministrul

Tot acest cumul de factori negativi a făcut ca, în prezent, 42% din tinerii români să fie analfabeţi funcţionali, adică să nu înţeleagă ce citesc, de fapt. În fiecare zi, cel puţin un elev abandonează şcoala din cauza sărăciei, iar 18% dintre copii se culcă seara flămânzi. O realitate înfiorătoare, întreţinută de lipsa de implicare, de viziune şi incoerenţă politică. Aspect oarecum logic, dacă ne gândim că, din 1990 până în prezent, la conducerea Ministerului Educaţiei s-au perindat 28 de miniştri, iar legea Educaţiei a fost modificată de cel puţin 60 de ori. 

Eşecul României în strategiile sale de educaţie reprezintă, până la urmă, cauza principală a tuturor celorlalte planuri ale sale de dezvoltare