x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Se caută 30.000 de profesori. Copiii vor învăţa cu femeile de serviciu

Se caută 30.000 de profesori. Copiii vor învăţa cu femeile de serviciu

de Diana Scarlat    |    10 Sep 2018   •   07:48
Se caută 30.000 de profesori. Copiii vor învăţa cu femeile de serviciu
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

La început de an şcolar porneşte şi vânătoarea de cadre didactice, calificate sau necalificate. Orice, numai să vină cineva să ţină orele la clasă. Sindicatele anunţă că sunt circa 30.000 de posturi vacante şi nu se ştie câte dintre ele vor fi ocupate, în prima lună de şcoală. În fiecare an se întâmplă la fel, iar media calculată de sindicalişti era, până acum, de circa 11.000 de suplinitori, pe care sistemul trebuia să-i găsească, pentru a acoperi posturile vacante. Dintre aceştia, aproximativ 6.000 erau posturi acoperite cu pensionari şi restul cu necalificaţi, aceştia fiind profesori de la alte materii sau absolvenţi de facultate, dar fără calificare pentru materiile predate, însă în unele cazuri se apelează chiar la absolvenţi de studii liceale. Anul acesta, situaţia pare a fi şi mai gravă.

Profesorii pentru sistemul preuniversitar sunt din ce în ce mai greu de găsit, din cauza problemelor în alocarea fondurilor pentru Educaţie. Chiar dacă sunt găsiţi, mulţi dintre cei care ar putea beneficia de sistemul de plată cu ora renunţă din start, mai ales după ce nu li s-au plătit, anul trecut, nici măcar toate orele prestate. “Sunt cam aceleaşi probleme pe care le avem la fiecare început de an şcolar. Dacă ne referim la cadrele didactice, avem în acest moment circa 30.000 de posturi vacante. Foarte multe dintre ele pot fi distribuite către cei care acceptă plata cu ora. Din nefericire, multe dintre ele sunt distribuite către necalificaţi. Asta dacă vom reuşi să găsim şi necalificaţi. Numai la nivelul Bucureştiului se pune problema intrării în sistem a 500 de necalificaţi. Nici în regim de plată cu ora, aceste posturi nu mai pot fi ocupate, pentru că nu mai există atractivitate în sistem. S-a diminuat plata la 70% din suma plătită pentru titularii de catedre. Noi, sindicatele, am reuşit să evităm o modificare ce se dorea la un moment dat, prin care profesorii ar fi urmat să fie plătiţi cu 13 lei pe oră, dar încă sunt mari probleme şi de multe ori nu mai vor nici măcar necalificaţii să intre în sistem, din cauza veniturilor foarte reduse. Anul trecut, la rectificarea bugetară, au fost situaţii în care unora dintre profesori nu li s-au plătit decât jumătate din orele predate”, a explicat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei sindicale “Spiru Haret”.

 

Profesorii buni sunt indezirabili

La această problemă se adaugă tendinţa de eliminare din sistem a profesorilor foarte bine pregătiţi, care ar trebui să primească mai mulţi bani. Astfel, Ministerul Finanţelor a aprobat, după foarte multe intervenţii din partea Ministerului Educaţiei, finanţarea pentru plata cadrelor didactice cu gradul I şi doctorat, la şcolile şi liceele cele mai bune din ţară, acolo unde şi numărul acestor profesori foarte buni este mare. Anul acesta va fi aceeaşi problemă, iar inspectoratele şcolare au ajuns să le ceară unităţilor de învăţământ preuniversitar să-şi reducă numărul cadrelor didactice care ar trebui să primească salarii mari, adică exact acelea care pot oferi calitate superioară învăţământului românesc. Peste toate aceste probleme, se adaugă situaţia precară a unităţilor de învăţământ, în special a celor din mediul rural, adică în circa 85% din suprafaţa României, unde multe dintre şcoli încă au grupurile sanitare în curte, iar cele care au fost renovate au probleme grave cu instalaţiile sanitare care îngheaţă iarna şi devin nefuncţionale.

 

Normele ISU, imposibil de aplicat

Între necazurile de început de an şcolar se numără şi avizele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), pentru măsurile ce ar trebui să fie luate în prevenirea incendiilor. Dincolo de faptul că peste 2.000 de şcoli nu primesc avize de la ISU, acestea nici măcar nu pot face modificările cerute de experţii pentru normele PSI, în primul rând pentru că nu există fondurile necesare, dar şi pentru că uneori este imposibil să se facă lucrurile cerute. „S-a ajuns la situaţii în care experţii de la ISU le-au cerut directorilor de şcoli să construiască un zid despărţitor pe coridor, astfel încât să se asigure că elevii care circulă într-un sens nu se lovesc de cei care circulă în sens opus”, a mai precizat Marius Nistor. Cu asemenea cerinţe aberante, şcolile nu vor obţine niciodată toate documentele necesare pentru funcţionare, iar închiderea lor ar însemna colapsul sistemului de educaţie din România.

S-a dorit o scădere drastică a plăţii cu ora. În plus, există anumite luni din an cu o încărcare maximă a orelor plătite în sistem de plata cu ora. Sunt acele luni în care nu există vacanţe, astfel încât se ajunge la o depăşire a numărului de posturi aprobate prin ordin de ministru. Drept urmare, se pot plăti doar jumătate dintre orele predate. Marius Nistor, preşedinte “Spiru Haret”

 

×