x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat va începe pe 15 mai

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat va începe pe 15 mai

de Redacția Jurnalul    |    31 Mar 2023   •   17:45
Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat va începe pe 15 mai

Sesiunea specială a examenului de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale va începe pe 15 mai cu proba la Limba şi literatura maternă care va fi susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit calendarului aprobat de ministrul Educaţiei.

Înscrierea candidaţilor pentru susţinerea sesiunii speciale se va face în zilele de 11 şi 12 mai.

Proba obligatorie a profilului este programată pe 16 mai , iar cea la alegere a profilului şi specializării o zi mai târziu, pe 17 mai.

Următoarea probă - Limba şi literatura română - va fi susţinută pe 18 mai.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română v avea loc pe 19 mai, iar între 22 - 23 mai vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Pe 24 mai se vor evalua competenţele digitale, iar elevilor din partea minorităţilor naţionale le vor fi evaluate pe 25 mai competenţele lingvistice de comunicare orală în limba maternă.

Pe 26 mai se vor afişa rezultatele şi tot în aceeaşi zi se vor depune contestaţiile.

Rezultatele finale după rezolvarea contestaţiilor vor fi afişate pe 29 mai.

×
Subiecte în articol: Bacalaureat sesiune