x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 14 iulie 1789 - Ziua când francezii au strigat pentru "libertate, egalitate şi fraternitate"

14 iulie 1789 - Ziua când francezii au strigat pentru "libertate, egalitate şi fraternitate"

14 Iul 2022   •   09:20
14 iulie 1789 - Ziua când francezii au strigat pentru "libertate, egalitate şi fraternitate"

Una dintre zilele revoluţionare de la Paris şi acum o sărbătoare naţională, 14 iulie („Ziua Bastiliei”) este sărbătorită cu parade militare solemne, dansuri şi spectacole cu artificii. Căderea Bastiliei din 14 iulie 1789 este comemorată în Franţa de mai bine de un secol.

În secolul 18, Franţa era o monarhie condusă de rege din dinastia Capeţiană din 987. La putere era Casa de Bourbon din 1589 care a făcut din Franţa o mare putere europeană. Dar după 200 ani, monarhia nu mai putea face faţă provocărilor epocii moderne.

Din 1756 până în 1763, Regatul Franţei a purtat Războiul de Şapte Ani cu Marea Britanie, conflict pe care l-a pierdut. Francezii au fost nevoiţi să cedeze coloniile din America de Nord la est de râul Mississippi, Canada, Tobago, Dominica, Grenada şi Sakars din India.

A fost o înfrângere umilitoare, dar regele Ludovic al XVI-lea a vrut să se revanşeze prin a sprijini coloniile americane în lupta lor pentru independenţă împotriva Marii Britanii din 1775 până în 1783. Coloniile americanie au câştigat războiul de independenţă după ratificarea Tratatului de la Paris din 1783 şi au devenit Statele Unite ale Americii.

Franţa şi-a demonstrat capacitatea de luptă, dar a ajuns împovărată de cheltuielile pentru război şi datorii, şi s-a ajuns la creşterea taxelor de pe urma cărora populaţia săracă a avut cel mai mult de suferit. Clasa nobiliară şi clerul au rămas neafectate, iar familia regală se desfăta cu un stil de viaţă de lux.

Societatea franceză era împărţită în Stările Generale:

Starea Întâi - Nobilimea
Starea a Doua - Clerul
Starea a Treia - ţăranii, meşteşugarii, negustorii, burghezii.

În mai 1789, nemulţumirile Stării a Treia au dus la convocarea Statelor Generale care a fost transformată în Adunarea Naţională în iunie.

Starea a Treia cerea abolirea feudalismului, impunerea controlului de stat asupra Bisericii Catolice din Franţa şi extinderea dreptului de vot.

La 12 iulie, Adunarea a intrat într-o sesiune non-stop după ce au circulat zvonuri că regele plănuia să folosească Gărzile Elveţiene pentru a o forţa să înceteze. Vestea a adus la mulţimi de protestatari în stradă, iar soldaţii regimentului de elită Gardes Françaises au refuzat să-i împrăştie.

Pe 14 iulie, mulţi dintre aceşti soldaţi s-au alăturat mulţimii pentru a ataca Bastilia, o fortăreaţă regală cu depozite mari de arme şi muniţie. Guvernatorul său, Bernard-René de Launay , s-a predat după câteva ore de lupte. Dus la Hôtel de Ville, a fost executat, cu capul său înfipt într-un băţ, şi protestatarii au defilat cu el în jurul oraşului.

Fortăreaţa Bastiliei a fost apoi dărâmată într-un timp scurt. Deşi se zvoneşte că servea şi ca penitenciar, Bastilia a avut şapte deţinuţi: patru falsificatori, doi nobili reţinuţi pentru „comportament imoral” şi unul suspect de crimă.

Cu toate acestea, ca simbol puternic al Vechiului Regim, distrugerea fortificaţiei a fost privită ca un triumf al protestatarilo, iar Ziua Bastiliei este încă sărbătorită în fiecare an.

În cultura franceză, asaltul Bastiliei este văzută drept începutul Revoluţiei. Revoluţia Franceză a luat o direcţie sângeroasă, rezultând 40.000 de morţi, culminând cu ghilotinarea regelui Ludovic al XVI-lea şi a reginei Marie Antoinette.

Monarhia a fost abolită în 1792, fiind creată Prima Republică Franceză condusă de Convenţia Naţională din Franţa (adunare cu caracter legislativ) şi Directoratul cu putere executivă.

Din păcate, Prima Republică a fost haotică, marcată de regimul de teroare a lui Maximilien Robespierre, încheiată în 1794 cu arestarea şi ghilotinarea sa, şi apoi cu venirea lui Napoleon Bonaparte la putere în 1799 care a devenit Primul Consul.

(sursa: Mediafax)

×