x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 62 de refugiaţi libieni lăsaţi de NATO să moară de foame şi sete

62 de refugiaţi libieni lăsaţi de NATO să moară de foame şi sete

09 Mai 2011   •   16:37
62 de refugiaţi libieni lăsaţi de NATO să moară de foame şi sete
Sursa foto: /Reuters

164500-refugiati-libia-.jpg62 de refugiaţi din cei 71 de pasageri ai unei ambarcaţiuni care încerca să ajungă în Italia, plecând de la Tripoli, au murit de foame şi de sete înainte de a ajunge la destinaţie. Incidentul s-a produs la sfârşitul lunii martie şi este cu atât mai grav cu cât nave şi ambarcaţiuni ale NATO aflate în zonă au ignorat SOS-urile refugiaţilor.

 

Unul dintre cei nouă supravieţuitori, Abu Kurke a declarat cotidianului britanic The Guradian că vasul a plutit în derivă câteva zile după terminarea rezervelor de combustibil. “În fiecare dimineaţă îi aruncam peste bord pe cei care mureau peste noapte, de sete ori de foame”, a declarat refugiatul, care a dezvăluit că mulţi copii erau ţinuţi în braţe în speranţa că vor fi văzuţi de avioanele militare ale NATO care survolau zona.

 

Supravieţuitorul mai povesteşte cum l-a contactat telefonic pe un preot aflat la Lampedussa, pentru a-i cere ajutor. Părintele Mussie Zerai a confirmat această declaraţie pentru BBC, acelaşi Kurke declarând că “a doua zi după ce am vorbit (n.n. - cu părintele Zerai), un elicopter a ajuns în zona în care ne aflam, ne-au aruncat câteva sticle de apă şi nişte pachete de biscuiţi, după care a dispărut”.

 

Alţi câţiva supravieţuitori au confirmat că au văzut câteva nave militare, însă NATO a negat luni toate aceste acuzaţii, anunţând că “în acea perioadă, singura navă din zonă, portavionul italian Garibaldi naviga la 100 de mile marine de traseul vasului cu refugiaţi, în timp ce avioanele noastre militare nu survolau zona”.

×
Subiecte în articol: refugiati libia