x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 63 de copii au murit în 5 zile într-un spital din India

63 de copii au murit în 5 zile într-un spital din India

12 Aug 2017   •   21:30
63 de copii au murit în 5 zile într-un spital din India

Autorităţile din India anchetează moartea a 63 de copii, câţiva dintre ei bebeluşi, în ultimele cinci zile într-un spital din nordul ţării, informează sâmbătă EFE. 

Şeful guvernului din Uttar Pradesh, "Yogi Adityanath, a cerut să fie anchetat cazul şi a garantat măsuri ferme", a informat biroul acestuia, într-un mesaj publicat pe Twitter. 

În plus, autorităţile locale au anunţat că ministrul sănătăţii din Uttar Pradesh, Sidharthnath Singh, şi ministrul educaţiei medicale şi purtător de cuvânt al executivului regional, Ashutosh Tandon, se vor deplasa în localitatea Gorakhpur, unde se află spitalul Baba Raghav Das Medical College în care au avut loc decesele. 

Începând de luni, cel puţin 63 de minori au murit de encefalită şi din cauza lipsei oxigenului în acest centru medical, unde s-au înregistrat 30 de decese numai în ultimele 48 de ore, potrivit agenţiei locale IANS. AGERPRES

×