x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A câştigat milioane de dolari vânzând bogătaşilor vin de casă drept vin de colecţie. Acum riscă 40 de ani de închisoare

A câştigat milioane de dolari vânzând bogătaşilor vin de casă drept vin de colecţie. Acum riscă 40 de ani de închisoare

20 Dec 2013   •   15:04
A câştigat milioane de dolari vânzând bogătaşilor vin de casă drept vin de colecţie. Acum riscă 40 de ani de închisoare

Rudy Kurniawan, un bărbat de 37 de ani, din Indonezia, riscă o pedeapsă de 40 de ani de închisoare după ce a escrocat cu milioane de dolari mai mulţi bogătaşi din California, vânzându-le vin făcut în casă drept vin foarte rar, de colecţie.

Procurorii spun că Rudy Kurniawan a câştigat cel puţin 1,3 milioane de dolari, în ultimii opt ani, din vânzarea de vinuri, însă numai unul dintre clienţii săi,
miliardarul Bill Koch, spune că i-ar fi dat acestuia 2,1 milioane de dolari pentru 219 sticle de vin.

Rudy Kurniawan s-a afirmat în ultimii ani drept un comerciant care poate face rost, pentru colecţionari, de vinuri foarte rare.

În urma investigaţiei poliţiei, a reieşit că acesta amesteca, de fapt, vin de casă cu vinuri scumpe (dar nu de colecţie), fiind însă un expert în falsificarea dopurilor, sticlelor şi a etichetelor.

De altfel, falsul a ieşit la iveală nu observându-se că vinul are un gust diferit ci observându-se anumite erori pe etichete. De exemplu, anul fabricării de pe eticheta lui Kurniawan diferea de anul la care vinurile reale, de colecţie, fuseseră îmbuteliate. În alte cazuri, numele vinurilor fusese scris eronat.

"Atracţia pentru astfel de vinuri vine tocmai din faptul că sunt artefacte istorice. Astfel de sticle sunt foarte rar deschise. De câte ori deschizi o astfel de sticlă, diminuezi valoarea unei colecţii", a declarat Michael Egan, un expert în vinuri angajat de miliardarul Bill Kich.

Acesta a adăugat că Rudy Kurniawan s-a dovedit un falsificator foarte priceput, dar care a făcut greşeli de începător în privinţa datelor şi numelor de pe etichetă.

Avocatul lui Kurniawan, Jerome Mooney, a declarat, în pledoarie, că Ruby Kurniawan nu a vrut să facă bani de pe urma clienţilor săi, ci doar să se integreze în grupul lor, oferirea de vinuri rare fiind singura metodă pe care a putut-o găsi.

Mooney a adăugat că în luna aprilie, când este aşteptat un verdict, Kurniawan va fi stat deja doi ani în închisoare, o pedeapsă care i se pare suficientă pentru ce a făcut.

Procurorul, în schimb, a arătat că Ruby Kurniawan şi-a achiziţionat maşini sport, haine foarte scumpe şi a dus un stil de viaţă extravagant cu banii obţinuţi pe vinuri, cerând pedeapsa maximă de 40 de ani de închisoare. 

×
Subiecte în articol: vin rar vin colectie vin