x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Accident aviatic. 11 angajaţi ai ONU au murit

Accident aviatic. 11 angajaţi ai ONU au murit

10 Oct 2009   •   00:00

11 angajaţi ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au murit într-un accident aviatic în Haiti, în apropiere de graniţa cu Republica Dominicană. Aparatul de zbor de tip CASA 212 aparţinea contingentului din Uruguay al Misiunii de Stabilizare a ONU în Haiti. Nu se cunosc deocamdată cauzele care au dus la prăbuşirea avionului.



"Misiunea ONU pentru stabilizare în Haiti anunţă cu tristeţe că un avion al MINUSTAH, care transporta 11 persoane, inclusiv echipajul, s-a prăbuşit la sud-est de comuna Ganthier, în apropiere de Fond Verrettes, în jurul prâzului" (21.00, ora României), se arată într-un comunicat al misiunii Naţiunilor Unite, citat de Mediafax.

Conform unor surse din cadrul poliţiei haitiene, se pare că victimele sunt de naţionalitate uruguayană şi iordaniană. Informaţia nu a fost confirmată oficial de ONU.

Creată în iunie 2004, MINUSTAH este formată din 11.000 de persoane, dintre care 7.000 sunt militari, iar 2.000, poliţişti.

×
Subiecte în articol: externe