Bulgaria este cu mult în urma României în ceea ce priveşte stadiul pregătirilor pentru aderarea la spaţiul Schengen. Potrivit unor informaţii confirmate, pentru Jurnalul Naţional, de diplomaţi din mai multe ţări europene, aceasta este situaţia ce reiese din cea mai recentă evaluare realizată de experţi, evaluare care ar urma să fie dată publicităţii în ianuarie 2011 împreună cu cea privind România.
Cele mai mari probleme ale vecinilor de la sud de Dunăre au fost identificate chiar la cel mai „fierbinte” punct de frontieră – cel de la Kapitan Andreevo, cu Turcia. Zona este extrem de tranzitată de transportatori. La această importantă poartă de intrare în UE, pentru turci există probleme grave atât la capitolul tehnic, cât şi în ce-i priveşte pe funcţionari. Sistemele tehnice de detectare a persoanelor ascunse funcţionează doar ocazional, în condiţiile în care sute de tiruri turceşti trec zilnic în Bulgaria prin acest punct. Un alt neajuns identificat de experţii europeni ţine de principiul rotaţiei personalului, ca măsură de prevenire a corupţiei. Acest principiu nu este aplicat la Kapitan Andreevo, spre îngrijorarea europenilor, care se tem că o frontieră cu funcţionari corupţi ridică probleme mult mai serioase decât o frontieră unde elementele tehnice nu sunt încă foarte bine puse la punct.
Un alt aspect care provoacă nemulţumire este faptul că modulele din teren, realizate de Bulgaria cu firma Ericsson, în cadrul sistemului integrat de supraveghere, vor fi gata de-abia la sfârşitul anului 2011.
În aceste condiţii, acceptarea Bulgariei în spaţiul Schengen în martie 2011 este pusă sub semnul întrebării inclusiv din punct de vedere strict tehnic. Lucru care va însemna, cel mai probabil, o amânare şi pentru România, în condiţiile în care Bruxellesul insistă să nu decupleze nici acum cele două ţări care au aderat în tandem la UE la 1 ianuarie 2007.
Ieri la Sibiu, ministrul de Interne Traian Igaş, s-a arătat însă optimist. „Haideţi să ne păstrăm optimismul, speranţa şi să luăm în calcul că 2011 va fi anul în care România va intra în spaţiul Schengen. (...) Este un lucru fals că România nu este pregătită pentru spaţiul Schengen. Martie 2011 rămâne termenul de aderare la Schengen”, a spus Igaş, potrivit Agerpres. El a adăugat că optimismul său se bazează pe concluziile celor şapte comisii de evaluare din 2010 şi ultimul raport pozitiv primit în decembrie 2010 de România.