x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Aeroportul libian Sirte a căzut în mâinile grupării jihadiste a Statului Islamic

Aeroportul libian Sirte a căzut în mâinile grupării jihadiste a Statului Islamic

29 Mai 2015   •   17:29
Aeroportul libian Sirte a căzut în mâinile grupării jihadiste a Statului Islamic

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a preluat controlul asupra aeroportului din Sirte, oraş situat la est de Tripoli, după retragerea, joi seara, a combatanţilor din cadrul coaliţiei de miliţii Fajr Libya, au anunţat vineri un responsabil şi organizaţia jihadistă, informează AFP.

Baza aeriană Al-Qardabiya, unde se găseşte aeroportul internaţional din Sirte, devine primul aeroport cucerit de SI de când gruparea jihadistă este activă în Libia.

Baza 'a căzut în mâinile organizaţiei SI', a declarat Mohammed Al-Chami, responsabil apropiat de Far Libya. Gruparea SI a anunţat, la rândul său, că a preluat controlul asupra aeroportului.

Chami a declarat, pentru AFP, că jihadiştii au profitat de o operaţiune de redesfăşurare a trupelor însărcinate cu protejarea sectorului pentru a se infiltra şi ocupa locul. Baza a fost evacuată în totalitate de către trupele afiliate Fajr Libya, potrivit acestuia.

Gruparea Statul Islamic controlează din februarie ample zone din regiunea Sirte, în mod concret localitatea Noufliyeh, devenită fieful său local.

Fajr Libya, care a preluat controlul asupra Tripoli în august 2014, a însărcinat 'batalionul 16' să apere şi să securizeze Sirte, oraş de coastă situat la 450 de kilometri est de capitala libiană.

Statul Islamic a anunţat pe Twitter că 'lupte violente au opus-o trupelor afiliate Fajr Libya în toate sectoarele din Sirte' şi a confirmat cucerirea bazei aeriene Al-Qardabiya.

Libia este cufundată în haos după prăbuşirea, în 2011, a regimului Muammar Gaddafi şi miliţiile fac aici legea. Fajr Libya a cucerit, în 2014, Tripoli, forţând guvernul recunoscut de comunitatea internaţională, precum şi parlamentul, să se exileze în estul ţării.

×
Subiecte în articol: libia statul islamic