Cel mai urmărit post de televiziune din lumea arabă, Al Jazeera, face faţă cu greu crizei. În aceste condiţii, deţinătorul acţiunilor majoritare ia în calcul o posibilă vânzare. Surpriza vine însă abia acum, pentru că potenţialul cumpărător este un... evreu.
Omul de afaceri israelian Haim Saban este în negocieri cu emirul Qatarului în legătură cu achiziţia a 50% din reţeaua TV Al Jazeera, potrivit informaţiilor publicate de ziarul egiptean independent Al-Mesryoon, citat de Haaretz.com.
Primele informaţii referitoare la negocierile purtate de Saban, care s-a născut în Egipt, în legătură cu achiziţia a jumătate din acţiunile reţelei TV cu sediul la Doha au apărut în 2004, după ce acesta a vizitat regatul împreună cu fostul preşedinte american Bill Clinton.
Haim Saban, a cărui avere este estimată la trei miliarde de dolari, a achiziţionat franciza "Power Rangers" pentru lumea arabă şi a făcut avere din dezvoltarea şi vânzarea reţelei de cablu Fox Family, împreună cu News Corp. În Israel, Saban deţine pachetul majoritar de acţiuni al Bezeq.