x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Starea de sănătate a lui Alain Delon, evaluată de experţi

Starea de sănătate a lui Alain Delon, evaluată de experţi

de Redacția Jurnalul    |    16 Ian 2024   •   18:15
Starea de sănătate a lui Alain Delon, evaluată de experţi

O evaluare a stării de sănătate a lui Alain Delon a fost efectuată sâmbătă, au anunţat avocaţii celebrului actorului francez şi ai fiului său Anthony, fără a fi însă de acord cu privire la concluziile care urmează să fie extrase din aceasta, informează marţi AFP.

Cei trei copii ai starului se contrazic pe tema stării de sănătate a tatălui lor, slăbit după un accident vascular cerebral suferit în 2019.

Potrivit avocaţilor, această evaluare a fost efectuată la domiciliul actorului în vârstă de 88 de ani din Douchy (centrul Franţei), fapt neconfirmat de parchetul din Montargis.

Pentru Christophe Ayela, care afirmă că îl reprezintă pe Alain Delon - fapt contestat de o parte a familiei -, care a reprezentat-o anterior pe fiica actorului, Anouchka, evaluarea dovedeşte că discernământul actorului nu este "în niciun caz afectat".

Pe de altă parte, Laurence Bedossa, avocata lui Anthony, care afirmă de asemenea că îl apără pe tatăl său - ceea ce este de asemenea contestat -, a criticat corectitudinea evaluării. "Se poate pune sub semnul întrebării evaluarea făcută de un medic generalist care nu pare a fi un expert în faţa Curţii de Apel din Orleans, jurisdicţie de care depinde tribunalul din Montargis", a argumentat ea într-un comunicat.

În plus, această procedură a fost efectuată "în prezenţa Anouchkăi Delon, procedură care nu respectă normele privind evaluările, potrivit cărora medicul trebuie să fie singur cu persoana în cauză", a insistat ea.

Aceste critici nu vizează decât "să alimenteze polemica", a declarat Ayela în propriul comunicat. Alain Delon "a dorit ca doar Anouchka Delon să participe la acest examen medical, lucru pe care cei doi fraţi ai săi l-au acceptat fără a manifesta nici cea mai mică opoziţie", a scris el.

"În timpul acestei vizite, Alain Delon a răspuns întrebărilor medicului expert, confirmând astfel că discernământul său nu a fost în niciun fel afectat, contrar acuzaţiilor calomnioase care i-au fost aduse în mass-media", a continuat el.

Joi, procurorul din Montargis anunţase că a sesizat "un medic calificat (...) pentru a evalua situaţia lui Alain Delon", precizând că această procedură nu va face obiectul "niciunei alte comunicări".

Fiii lui Alain Delon, Anthony, 59 de ani, şi Alain-Fabien, 29 de ani, cred că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ţinut secretă starea de sănătate a tatălui lor. Anthony o acuză pe Anouchka că vrea să-l mute din Franţa în Elveţia pentru a evita să plătească un impozit prea mare pe moştenire.

Anouchka, la rândul său, îşi învinovăţeşte fraţii că au pus în pericol viaţa actorului şi susţine că a intenţionat să îşi ducă tatăl în Elveţia pentru ca el să continue să fie tratat acolo. 

×
Subiecte în articol: alain delon sanatate experti