Al-Qaida plănuieşte să comită noi atentate în Europa, vizând avioane de pasageri şi aeroporturi, a declarat Ben Wallace, adjunct al ministrului britanic de Interne, responsabil pentru Securitate.
„Pericolul aviatic este real (...) Al-Qaida a renăscut. S-a reorganizat. Fac tot mai multe comploturi în Europa şi s-au familiarizat cu noi metode şi încă aspiră să comită atacuri aviatice”, a avertizat oficialul britanic.
Ben Wallace a dezvăluit că Guvernul de la Londra va aloca 25 de milioane de lire sterline într-un program de cercetare pentru protejarea avioanelor în caz de atacuri teroriste, proiectul analizând în special noile metode folosite de terorişti.
Sursa: The Independent
Citește pe Antena3.ro