x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Votul pentru prezidențiale și parlamentare în Taiwan a început; China urmărește îndeaproape

Votul pentru prezidențiale și parlamentare în Taiwan a început; China urmărește îndeaproape

de Redacția Jurnalul    |    13 Ian 2024   •   08:40
Votul pentru prezidențiale și parlamentare în Taiwan a început; China urmărește îndeaproape
Sursa foto: Hepta

Au început sâmbătă alegerile prezidențiale și parlamentare din Taiwan, pe care China le-a prezentat ca fiind o alegere între război și pace. Acestea de desfășoară în timp ce Beijingul intensifică presiunile pentru a determina insula să îi accepte suveranitatea, relatează Reuters.

Taiwanul a fost o poveste de succes democratic de când a organizat primele alegeri prezidențiale, în 1996, punctul culminant al deceniilor de luptă împotriva regimului autoritar și al legii marțiale.

Partidul Democrat Progresist (DPP), aflat la putere, care susține identitatea separată a Taiwanului și respinge pretențiile teritoriale ale Chinei, încearcă să obțină un al treilea mandat cu candidatul său, actualul vicepreședinte Lai Ching-te.

Adresându-se reporterilor din orașul Tainan din sudul țării înainte de vot, Lai a încurajat oamenii să voteze.

„Fiecare vot este apreciat, deoarece aceasta este democrația greu câștigată a Taiwanului”, a spus el.

În perioada premergătoare alegerilor, China l-a denunțat în repetate rânduri pe Lai ca fiind un separatist periculos și a respins apelurile repetate ale acestuia la discuții. Lai spune că se angajează să mențină pacea în strâmtoarea Taiwan și să continue să consolideze apărarea insulei.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat sâmbătă dimineață că a observat din nou baloane chinezești care au traversat sensibila strâmtoare Taiwan, unul dintre acestea zburând chiar deasupra Taiwanului. Ministerul a denunțat drept război psihologic și amenințare la adresa siguranței aviației valul de baloane raportate deasupra strâmtorii în ultima lună.

„Nimeni nu vrea război”, a declarat Jennifer Lu, o femeie de afaceri în vârstă de 36 de ani, care se juca pe un teren de iarbă cu fiica sa după ce a votat în districtul Songshan din Taipei.

Lai se confruntă cu doi adversari pentru președinție - Hou Yu-ih, din partea celui mai mare partid de opoziție din Taiwan, Kuomintang (KMT), și fostul primar din Taipei Ko Wen-je, din partea micului Partid Popular din Taiwan (PPT), fondat abia în 2019.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Taiwan China alegeri