Procurorul general din Spania cere 22 de luni de închisoare pentru Lionel Messi pentru fraudă fiscală, relatează Euronews.
Argentinianul Lionel Messi, starul echipei de fotbal FC Barcelona, şi tatăl său Jorge sunt judecaţi în Spania pentru presupuse delicte de fraudă fiscală, care le-ar putea aduce pedeapsa cu închisoarea, a anunţat joi Tribunalul superior de justiţie din Catalonia.
Jucătorul de instrucţie, care a semnat miercuri ordonanţa de trimitere în judecată, nu a urmat recomandarea procurorului Tribunalului din Barcelona de a nu-l judeca decât pe tatăl lui Messi, estimând că jucătorul nu era la curent cu frauda respectivă.
Messi şi tatăl său au fost acuzaţi în 2013 că au deturnat 4,16 milioane de euro, sumă reprezentând taxe pentru drepturile de imagine ale fotbalistului, prin crearea de societăţi fictive, în Belize şi Uruguay, considerate drept paradisuri fiscale.
Lionel Messi şi tatăl său riscă să stea până la 22 de luni în spatele gratiilor, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, potrivit L'Equipe.
Ştire în curs de actualizare.