x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Alunecare de teren pe o plajă din insula Zakynthos

Alunecare de teren pe o plajă din insula Zakynthos

13 Sep 2018   •   13:57

Trei persoane, printre care cel puţin un turist străin, au fost rănite uşor joi într-o alunecare de teren pe plaja Navagio din insula Zakynthos, una dintre cele mai populare atracţii turistice greceşti, potrivit agenţiilor ANA şi AFP. 

Cei trei răniţi uşor erau transportaţi la spitalul din insulă, în timp ce o echipă de intervenţie din partea brigăzii locale de pompieri caută alte eventuale victime sub pietrele prăbuşite, potrivit ANA. 

Potrivit mărturiilor proprietarilor ambarcaţiunilor private din zonă, la momentul incidentului, în zonă se aflau trei bărci cu pasageri la bord. 

"Am auzit un zgomot şi o mică parte din stâncă s-a prăbuşit, după care o a doua şi în cele din urmă o a treia şi o porţiune mare s-a prăbuşit în mare, agitând apele şi provocând răsturnarea bărcilor", a declarat un martor pentru agenţia de ştiri ateniano-macedoneană, potrivit ANA. 

La plajă erau mulţi turişti cu copii care au fost evacuaţi în bărci. 

Accesibilă exclusiv pe calea apei, plaja este una dintre principalele atracţii de pe insulă pentru peisajul său şi pentru epava vaporului eşuat de la care îşi trage numele, precizează AFP.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: zakynthos alunecare de teren