x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ambasadorul lui Bush

Ambasadorul lui Bush

de Monica Preda    |    07 Oct 2005   •   00:00
Ambasadorul lui Bush

Casa Alba a anuntat ieri ca presedintele George W. Bush va face o noua nominalizare pentru postul de ambasador al Statelor Unite la Bucuresti.

Dupa un diplomat de cariera, Michael Guest, si, mai tarziu, un profesor de stiinte politice, dr. Jack Dyer Crouch II, Administratia Bush va trimite la Bucuresti un om de afaceri care sa-i reprezinte interesele.

Nicholas F. Taubman, in varsta de 69 de ani, conduce mai multe companii. Originar din statul american Virginia, viitorul Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Statelor Unite in Romania a absolvit Academia Mercersburg din Pennsylvania si este licentiat in stiinte economice la Scoala de Finante si Comert Wharton din cadrul Universitatii Pennsylvania.

OM DE AFACERI PROSPER. Taubman, care are o avere estimata la 100 de milioane de dolari, provine dintr-o familie instarita. In paralel cu functia pe care o detine in fruntea companiei Mozart Investments, el a fost director general executiv si presedinte al companiei Advance Auto Parts, infiintata de tatal sau, Arthur Taubman. Compania se ocupa cu vanzarea cu amanuntul a pieselor de automobile. Concomitent cu functiile sus-mentionate, Nicholas Taubam este si directorul companiei de Asigurari Shenandoah, este membru al comitetului director al Academiei Mercersburg, membru al Templului masonic Emanuel, membru al Organizatiei Mondiale a Presedintilor si administrator la Societatea Istorica din Virginia.

"O ALEGERE EXCELENTA". "Nicholas Taubman este o alegere excelenta. El si-a dorit sa fie ambasador in Israel, pentru ca tatal lui a salvat multi evrei in timpul razboiului. Presedintele Bush si vicepresedintele Cheney l-au preferat pentru Romania. Este republican convins. Prefera manevrele de culise. Va fi confirmat de Senat fara probleme", ne-au declarat surse din diaspora.

PREDECESORI
Ultimii doi ambasadori americani la Bucuresti au fost critici duri ai celei mai mari probleme cu care se confrunta la ora actuala Romania - coruptia. In mai 2004, dr. Jack Dyer Crouch II a depus juramantul ca ambasador al SUA in Romania. Crouch a fost profesor asociat pentru studii strategice si de aparare, asistent al secretarului Apararii pentru politica internationala de securitate, principalul consilier al sefului Pentagonului pe probleme de strategie si coordonare a politicii SUA pentru NATO, Europa, Rusia, republicile din Asia Centrala, Caucaz si Balcani, arme nucleare etc.
×
Subiecte în articol: externe